Restanța din prima etapă a campionatului, disputată pe Arena Zimbrilor din Baia Mare, dintre CSM Știința și SCM USV Timișoara, s-a încheiat la egalitate, 12-12 (5-7).
Gazdele au punctat prin două eseuri, reușite de Revazi Dugladze și Jason Tomane, unul dintre acestea fiind transformat de Toma Mîrzac.
Cel mai bun jucător al meciului a fost desemnat mijlocașul la grămadă al băimărenilor, namibianul Helarius Kisting (32 de ani).
Cei trei jucători transferați în luna iulie de CSM Știința, Levan Papidze (Georgia), Salesi Douglas Havea (Tonga) și Te Atawhai Mason (Noua Zeelandă), nu au avut drept de joc pentru că meciul era restant din prima etapă (aceștia nu erau legitimați în data la care a fost programat inițial jocul).
Evoluția scorului
0-7 (24’) eseu Marius Simionescu + transformare Gabriel Rupanu
5-7 (30’) eseu Revazi Dugladze
5-12 (45’) eseu Stephen Shennan
12-12 (63’) eseu Jason Tomane + transformare Toma Mîrzac
CSM Știința Baia Mare – SCM USV Timișoara 12-12 (5-7)
Arena Zimbrilor din Baia Mare – cca. 300 spectatori.
Arbitri: Alexandru Ionescu – Vlad Iordăchescu și Florin Ferezan / Arbitru nr. 4: Cornelius Băgăceanu.
Observator / comisar citare: Nicolae Frîncu.
CSM Știința: I. Kutsniashvili, Trollip, Dugladze – Roșu, Gelashvili – Chirică, Schutz, Bitsadze – Kisting, Mokhoabane – Wamalwa, Sikuea, Lămboiu, Ahokovi – Popoaia. Rezerve: Colev, Sălceanu, Grămadă, Immelman, T. Mîrzac, R. Pop, Moyake, Tomane. Antrenori: Eugen Apjok și Paul Rusu.
SCM Timișoara: Matei, Vasilovici, Țăruș – Trăușan, Iancu – Ser, Neculau, Raquili – Rupanu, Plai – Chibuwe, Khvicha, Bucur, Shennan – Simionescu. Rezerve: Butnariu, Chiriac, Nica, Murariu, Altinok, Archvadze, Bălan, Ciurciun. Antrenori: Mugur Preda și Valentin Popârlan.
(Credit foto: pagina SCM USV Timișoara – Rugby)





































