Detalii

CS Minaur Baia Mare a urcat pe locul al doilea în campionatul național de tineret (Seria A) după victoria obținută în fața Gloriei Bistrița, scor 32-29 (15-14).

Pe fondul unui joc spectaculos și echilibrat gazdele au reușit să obțină cele 3 puncte puse în joc după un efort colectiv și o mobilizare exemplară.
Principalele marcatoare ale meciului au fost Cristina Danciu cu 7 goluri pentru Minaur, respectiv Maria Țanc cu 8 reușite pentru echipa oaspete.

Prima repriză s-a jucat sub semnul echilibrului, niciuna dintre echipe nereușind să se desprindă pe tabela de marcaj la mai mult de două goluri: 3-3 (10’), 6-8 (16’), 9-11 (23’), 14-12 (28’), 15-14 (30’).

Jucătoarele antrenate de Simona Maior Pașca au avut pentru prima dată avantaj de 3 goluri în debutul reprizei secunde, 17-14 (34’), însă Bistrița a răspuns cu 3 goluri marcate foarte rapid și au egalat situația, 17-17 (36’).

Portarul Ana Maria Szakacs are câteva intervenții excelente și Minaur preia din nou conducerea și nu mai cedează inițiativa până la finalul jocului: 23-20 (45’), 24-24 (47’), 27-25 (52’), 29-28 (56’), 32-29 (60’).

CS Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița 32-29 (15-14)
Sala de sport a Școlii gimnaziale ”Vasile Alecsandri” din Baia Mare – cca. 200 de spectatori.
Arbitri: Cristian Pipa și Florin Alin Suciu (Bihor).

CS Minaur: Cristina Mihiș (4 intervenții bune), Clara Preda, Ana Maria Szakacs (6 intervenții, inclusiv o aruncare de la 7m apărată) – Cristina Danciu 7 goluri, Cristina Hrihor 4 (3 din 7m), Sorina Brîndușa 4 (3), Denisa Ruscal 3, Andreea Țîrle 3, Amalia Terciu 3, Selena Stavariu 3, Denisa Romaniuc 2, Cristina Maria Lazea 2, Dina Florina Lazea 1, Mihaela Rusneac, Ștefania Igel, Maria Groșan. Antrenor: Simona Maior Pașca.

Gloria: Denisa Paula Emili (3 int., a apărat un 7m), Alexandra Perianu (6 int., a apărat un 7m), Ștefania Mocuț (2 int.) – Maria Țanc 8 (2), Cristina Lung 5, Maria Mezei 5, Camelia Mălăncuș 4 (3), Iuliana Crăciun 3 (1), Sarah Kibedi 3, Daria Anghel 1, Diana Șeulean, Cristina Ghinea, Diana Bazaliu, Denisa Bleahu, Anda Linca, Andreea Vălean. Antrenori: Radu Moldovan și Denisa Giurgiuca.

Aruncări de la 7 metri: 8-7 (transformate 6-6, au ratat Hrihor, Ruscal / Țanc).
Minute de eliminare: 4-14.

Clasament C.N. tineret – Seria A
1. SCM Rm. Vâlcea 22 puncte (9 meciuri)
2. CS Minaur Baia Mare 16 p (9 m)
3. CSM Corona Brașov 15 p (9 m)
4. Gloria Bistrița 12 p (8 m)
5. HC Zalău 9 p (9 m)
6. Măgura Cisnădie – 3 puncte (8 m)

(Credit foto: sportsmedia.ro)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here