În week-end, CS Minaur Baia Mare va debuta în noul sezon din Liga 3, în deplasare, împotriva echipei CSM Sighet (sâmbătă 29 august, de la ora 18).
După ce și-a întărit considerabil lotul de jucători, inclusiv cu un dublu campion național (Dragoș Nedelcu), formația băimăreană este indiscutabil cea mai valoroasă echipă din Seria 8 și emite pretenții îndreptățite la promovarea în eșalonul secund.
În afara celor 17 jucători transferați, la Minaur au venit și 3 oficiali în staff-ul tehnic: Paul Pîrvulescu (antrenor principal), Dănuț Șomcherechi (antrenor secund) și Silviu Dobre (preparator fizic).
Lotul de jucători are în componență mai mulți fotbaliști cu experiență, inclusiv în Liga 1, cei mai cunoscuți fiind Dragoș Nedelcu (29 de ani, ex-Farul Constanța, FCSB și Steaua București), Alex Buziuc (32 de ani, ex-Gaz Metan, FCSB și Corvinul Hunedoara) și Costin Ghiocel (32 de ani, ex-Oțelul Galați, FC Argeș și Concordia Chiajna).
Jucători transferați
1. Dragoș Nedelcu (29 de ani, mijlocaș) – de la CSA Steaua București
2. Costin Ghiocel (32 de ani, fundaș central) – de la Concordia Chiajna
3. David Ciubăncan (22 de ani, atacant) – de la UTA Arad / împrumut
4. Mihai Șandru (29 de ani, fundaș stânga) – de la Ceahlăul Piatra Neamț
5. Andrei Tancău (19 ani, portar) – de la Aerostar Bacău
6. Robert Filip (24 de ani, mijlocaș central) – de la Ceahlăul Piatra Neamț
7. Alessio Calotă (19 ani, mijlocaș stânga) – de la UTA Arad / împrumut
8. Cristian Iosif (17 ani, fundaș dreapta) – de la Academia FK Csikszereda
9. Florin Bălan (24 de ani, mijlocaș stânga) – de la Academica Balș
10. Paul Mercioiu (22 de ani, atacant) – de la Inter Sibiu
11. Dorin Toma (27 de ani, mijlocaș ofensiv) – de la Academica Balș
12. Sebastian Radu (20 de ani, fundaș central) – de la Inter Ilfov
13. Emanuel Dat (25 de ani, mijlocaș) – de la SCM Zalău
14. Vlad Fărcășan (25 de ani, fundaș central) – de la Sănătatea Cluj
15. Raul Șteau (25 de ani, mijlocaș) – de la CSM Reșița
16. Alexandru Buziuc (32 de ani, atacant) – de la Corvinul Hunedoara
17. Marco Șuldac (19 ani, portar) – revenit după împrumutul la Oașul Negrești
Lotul echipei CS Minaur Baia Mare la începutul sezonului 2026-2027:
Tancău, Șuldac, Cr. Breban – D. Mureșan, Șandru, Fărcășan, R. Lazăr, Ghiocel, S. Radu, Cr. Iosif, Bălan, Mocanu – Stănescu, Krauss, Nedelcu, Șteau, Filip, Chinde, Vitan, Dat, Bădici, D. Toma, Buhai, Calotă, Ilcu – Buziuc, Ciubăncan, Mercioiu.
Staff tehnic:
Paul Pîrvulescu (antrenor principal), Romulus Buia și Dănuț Șomcherechi (antrenori secunzi), Alin Bota (antrenor portari), Silviu Dobre (preparator fizic), Carmen Morariu (medic), Ionuț Andrei (asistent medical), Bogdan Șomcutean (masor), Daniel Zoicaș (foto/media), Dionisiu Bumb (delegat), Florin Achim (team manager).
Programul etapei inaugurale din Liga 3 (Seria 8):
Lotus Băile Felix – Academia de fotbal Viitorul Cluj
Sănătatea Cluj – Transilvania Sport Academy
CSM Sighetu Marmației – Minaur Baia Mare
Bihorul Beiuș – Unirea Dej
Crișul Sântandrei – Unirea Tășnad
SCM Zalău – Academica Recea
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare Fotbal)







































