Detalii

Echipa de fotbal a clubului Minaur Baia Mare i-a transferat în aceste zile pe Patrick Petre (24 ani), Raphael Stănescu (28 ani) și Gheorghe Gondiu (19 ani). În tentativa de a promova în Liga 2, oficialii băimăreni ne-au mărturisit că în decursul următoarelor zile urmează să mai fie perfectate încă trei achiziții: un portar, un fundaș central și un mijlocaș central.

După ce s-a despărțit în pauza de iarnă de 13 jucători conducerea echipei Minaur Baia Mare punctează și la capitolul veniri: Patrick Petre și Raphael Stănescu de la Dacia Unirea Brăila, respectiv moldoveanul Gheorghe Gondiu, un tânăr atacant provenit de la campioana României, CFR Cluj.

Atacantul Patrick Petre și mijlocașul Raphael Stănescu ar putea reprezenta în acest moment exact transferurile de care Baia Mare ar avea nevoie pentru a obține mult dorita promovare. Florentin Petre, tatăl lui Patrick și totodată fostul antrenor al celor doi jucători transferați de Minaur, a declarat pentru Gazeta Sporturilor în vara anului trecut următoarele:

Eu îmi doresc ca Patrick Petre să revină în Liga 1 cât mai curând. Juca în momentul de față fără probleme la Dinamo. Ar fi jucat și într-un picior, dar în piciorul stâng.

Raphael Stănescu ar juca în momentul de față la orice echipă. Dacă îl duc la FCSB sau CFR, el joacă în orice moment”

Lotul echipei Minaur Baia Mare s-a reunit astăzi, 17 ianuarie 2022. Până în acest moment, au fost programate cinci jocuri de pregătire:

vs. Sănătatea Cluj – 04.02.2022
vs. CFR Cluj II – 09.02.2022
vs. Universitatea Cluj – 16.02.2022
vs. Șimleu Silvaniei – 26.02.2022
vs. Șomcuta Mare – 05.03.2022

Echipele pentru care au evoluat cele trei achiziții efectuate de Minaur:

Patrick Petre

 

 

 

Raphael Stănescu

 

 

 

 

 

Gheorghe Gondiu

 

 

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here