CS Minaur Baia Mare a tremurat serios pentru cele 3 puncte obținute în urma victoriei din etapa a XIX-a a Ligii Florilor Mol împotriva echipei Dacia Mioveni, scor 24-22 (12-9).
Chiar dacă handbalistele pregătite de Raul Fotonea au avut avantaj de 6 goluri în prima repriză (12-6 în minutul 25), echipa oaspete a revenit spectaculos și a fost foarte aproape de a produce surpriza în Baia Mare după ce a condus cu 20-22 în minutul 55! Minaur a întors soarta jocului, a marcat 4 goluri consecutiv și a câștigat cu 24-22!
Golgetera învingătoarelor a fost angoleza Magda Cazanga cu 8 goluri ( 2 din aruncări de la 7 metri).
Meciul a fost palpitant, cu cele două echipe alternând la conducere: 4-5 (13’), 12-6 (25’), 16-11 (38’), 18-19 (48’), 20-22 (55’), 24-22 (60’). A fost și un duel spectaculos al portarilor, cu Amra Pandzić și Mădălina Ion în prim plan, pentru ca în ultimele 5 minute să se evidențieze Cristina Enache, cu câteva intervanții salvatoare care au contribit din plin la victoria localnicelor.
Băimărencele vor juca etapa viitoare în deplasare cu CSM București (vineri 24 martie, de la ora 17), după care se va întrerupe din nou campionatul pentru trei săptămâni datorită participării echipei naționale în meciurile din play-off-ul de calificare la Campionatul Mondial din 2023 împotriva Portugaliei.
CS Minaur Baia Mare – Dacia Mioveni 24-22 (12-9)
Sala sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare – cca. 1000 de spectatori.
Arbitri: Iulian Ghiță și Sebastian Topliceanu (Constanța).
Observator FRH: Viorel Ciucan (București).
CS Minaur: Amra Pandzić (11 intervenții bune), Cristina Enache (6 intervenții bune, inclusiv o aruncare de la 7 m apărată) – Magda Cazanga 8 (2 din 7m), Ana Maria Tănasie 3, Sanja Vujović 3 (1), Luciana Popescu 2, Oana Borș 2, Anca Mițicuș 2, Eva Kerekes 1, Raluca Tudor 1, Andreea Țîrle 1, Andreea Popa 1, Itana Čavlović, Dijana Ujkić, Aleksandra Vukajlović. Antrenori: Raul Fotonea, Andrei Popescu și Daniel Apostu.
Dacia Mioveni: Ana Maria Mîrcă (4 int. bune), Mădălina Ion (11 int. bune) – Judith Vizuete 4, Roxana Beșleagă 4, Marina Ilie 4, Laura Moldovan 3, Ana Maria Simion 2, Ștefania Lazăr 2, Bojana Milić 2, Raluca Nicolae 1, Geanina Nițu, Alexandra Georgescu, Dora Krsnik, Sarah Darie, Roxana Cîrjan. Antrenor: Victorina Bora.
Aruncări de la 7 metri: 5-1 (transformate: 3-0; au ratat: Tănasie, Cazanga, respectiv Krsnik). Minute de eliminare: 8-10 (Popa 2’, Mițicuș 2’, Cazanga 2’, Vujović 2’ / Simion 2’, Lazăr 2’, Ilie 2’, Vizuete 2’, Milić 2’).
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare)





































