După ce în urmă cu doi ani au fost vicecampioane naționale și medaliate cu bronz în EHF European League, handbalistele de la Minaur Baia Mare s-au clasat (doar) pe locul 8 la finalul sezonului 2022/2023 în Liga Florilor Mol. Principala cauză a declinului este în mod cert plecarea masivă a jucătoarelor, toate titularele echipei din 2021 – Idéhn, Araújo, Kovačević, Laslo, Lavko, Fujita și Linn Blohm – fiind legitimate la alte cluburi!
Pentru sezonul următor putem spera într-un reviriment, deoarece s-au anunțat câteva transferuri importante, iar singura titulară din acest sezon care va pleca este Andreea Popa.
Minaur a început sezonul 2022/2023 cu un trio de antrenori format din Raul Fotonea (principal), Andrei Popescu (secund) și Daniel Apostu (portari). După etapa cu numărul 21, în care Minaur a pierdut acasă cu Gloria Buzău (scor 24-25), Fotonea a părăsit echipa, postul de antrenor principal fiind preluat de Andrei Popescu.
După un parcurs excelent în prima parte a returului, în care handbalistele băimărene au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate, a urmat un final dezamăgitor, cu doar două remize și cinci înfrângeri. Clasarea pe locul 8 reprezintă un regres față de ultimele două sezoane, în care echipa terminat pe locul 2 în 2021 și pe locul 6 în 2022, iar în competițiile europene a ajuns de două ori în turneul Final 4 din EHF European League (2021 și 2022).
Lotul echipei Minaur în sezonul 2022/2023 (19 jucătoare)
Amra Pandžić, Cristina Enache, Ioana Ugran – Ana Maria Tănasie 129 goluri marcate (53 din 7m), Magda Cazanga 114 (14), Andreea Popa 86 (5), Luciana Popescu 60 (9), Dijana Ujkić 52, Sanja Vujović 46 (13), Oana Borș 43, Raluca Tudor 42 (3), Itana Čavlović 30, Andreea Țîrle 25, Anca Mițicuș 25 (7), Aleksandra Vukajlović 18, Eva Kerekes 13, Talita Alves Carneiro 10, Amalia Terciu 4, Aleksandra Zych 2.
Antrenori principali: Raul Fotonea (etapele 1-21), Andrei Popescu (etapele 22-26) / Antrenor portari: Daniel Apostu / Preparator fizic: Călin Crișan / Fizioterapeut: Valentina Mitrașca.
Topul marcatoarelor din Liga Florilor Mol
1. Katarina Krpež Šlezak (SCM Craiova) – 247 goluri
2. Iryna Glibko (SCM Rm. Vâlcea) – 195
3. Claudia Constantinescu (Dacia Mioveni) – 155
4. Cristina Neagu (CSM București) – 141
5. Cristina Andriță (CSM Galați) – 137
6. Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița) – 135
7. Ana Maria Tănasie (CS Minaur) – 129
8. Asli Iskit Çalişkan (Măgura Cisnădie) – 127
9. Kristina Liscević (Dunărea Brăila) – 122
10. Iulia Gariaeva (Măgura Cisnădie) – 120
11. Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău) – 120
12. Dziyana Ilyna (Gloria Buzău) – 119
13. Sorina Grozav (Rapid București) – 117
14. Marilena Neagu (Măgura Cisnădie) – 115
15. Magda Cazanga (CS Minaur) – 114
Clasament final Liga Florilor Mol (ediția 2022/2023)
(Credit foto: csminaur.ro / Ovidiu Dragomir)






































