Detalii

Chiar dacă au avut o prestație bună, uneori chiar spectaculoasă, fetele de la Minaur nu s-au ales nici măcar cu un punct după meciul cu SCM Rm. Vâlcea, oaspetele reușind să câștige cu 33-34 (21-19) în Sala sporturilor “Lascăr Pană”.
Gazdele au condus timp de 46 de minute (între minutele 11 și 57), însă oltencele au fost mai inspirate pe final și au câștigat la un singur gol diferență!
Golghetera meciului a fost croata Katarina Pavlović, cu 9 goluri (din 10 aruncări la poartă), toate marcate din acțiune.

Cu ocazia acestui meci a debutat Andreea Ianăși la Minaur, jucătoare transferată recent și care a jucat sezonul trecut chiar la SCM Rm. Vâlcea, iar Dijana Ujkić a evoluat pentru prima oară în acest sezon, revenind în echipă după o operație la genunchi suferită în luna iulie.

Băimărencele au fost conduse după 5 minute cu 1-5, însă în doar trei minute au restabilit egalitatea la 5, iar începând din minutul 11 au condus permanent pe tabela de marcaj, până în ultimele 3 minute: 10-8 (13’), 16-11 (20’), 18-12 (23’), 21-19 (30’), 25-20 (37’), 27-24 (45’), 30-28 (52’), 31-30 (56’).

Cu toate că nu erau considerate favorite (Vâlcea este pe locul 2 în clasament, iar Minaur pe locul 12) jucătoarele băimărene au jucat cu ambiție, s-au bătut pentru fiecare minge și au fost foarte aproape de un rezultat pozitiv. Soarta meciului s-a decis în ultimele două minute de joc. În minutul 59 marchează Gogîrlă (32-33), apoi punctează pentru gazde Spugnini (33-33), iar ultimul gol al meciului este reușit de Necula (33-34) în minutul 59:26.

Totuși, la ultimul atac al meciului băimărencele ar fi putut obține un rezultat de egalitate, pe care l-ar fi meritat după aspectul general al jocului. Cu 6 secunde înainte de final, la pătrunderea Andreei Ianăși spre poarta adversă, arbitri au decis forțare în atac în loc de aruncare de la 7 metri, decizie care i-a înfuriat pe suporterii echipei Minaur.

CS Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea 33-34 (21-19)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare – cca. 700 spectatori.
Arbitri: Alexandru Constantin (București) și Laszlo Gal (Harghita).
Observator FRH: Marius Brumaru (Focșani).

CS Minaur: Amra Pandžić (14 intervenții bune, inclusiv o aruncare de la 7 m apărată), Cristina Mihiș (a apărat o aruncare de la 7 m) – Katarina Pavlović 9, Ana Maria Tănasie 7 (2 din 7m), Alba Spugnini 5, Sanja Vujović 4, Aleksandra Vukajlović 3, Luciana Popescu 2, Amelia Lundbäck 2, Amalia Terciu 1, Dijana Ujkić, Andreea Ianăși, Denisa Romaniuc, Andreea Țîrle, Anca Mițicuș. Nu a jucat Maria Gomes da Costa. Antrenori: Andrei Popescu și Daniel Apostu.

Rm. Vâlcea: Isabell Roch (11 int.), Daciana Hosu (1 int.), Diana Neagu – Natalie Hagman 7 (4 din 7m), Alicia Gogîrlă 7 (unul din 7m), Nataša Liepoja 5, Anniken Wollik 4, Daniela de Jong 4, Rebeca Necula 3, Elena Florica 2, Raluca Băcăoanu 1, Anamaria Grigore 1, Georgiana Mușat. Antrenori: Bent Dahl, Rasmus Poulsen și Daniela Joița.
Aruncări de la 7 metri: 2-7 (transformate: 2-5; a ratat Hagman 2).

Minute de eliminare: 16-12 (Popescu 4’, Spugnini 4’, Mițicuș 2’, Vukajlovic 2’, Tănasie 2’, Vujovic 2’ / Gogîrlă 4’, Băcăoanu 4’, Wolik 2’, Necula 2’).

(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare / Ovidiu Dragomir)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here