Detalii

După înfrângerea din derby-ul cu Zalău, echipa de handbal feminin a clubului Minaur s-a deplasat la Măgura Cisnădie în încercarea de a șterge impresia lăsată. Într-o etapă în care toate echipele oaspete au ieșit victorioase, Baia Mare nu a făcut excepție și a produs surpriza: 32-33! Victoria este cu atât mai dulce dacă ținem cont de faptul că au intrat la vestiare cu dezavantaj de cinci goluri. Handbalistele pregătite de Andrei Popescu și Daniel Apostu au reușit o repriză secundă fabuloasă, total opusă celei de la Zalău și se întorc acasă cu toate cele trei puncte.

Victorie esențială în economia clasamentului pentru Minaur Baia Mare. Chiar dacă au cedat în partida de foc de la Zalău, băimărencele confirmă forma bună din ultimele etape (4 victorii din ultimele 6) și revine pe locul 8 în Liga Florilor, la un punct în spatele Gloriei Buzău.

S-a jucat pe muchie de cuțit și uneori chiar peste limita regulamentului în ceea ce privește agresivitatea (două cartonașe roșii arătate formației noastre: Cazanga și Ianăși), dar determinarea băimărencelor a fost la cote înalte. Cu toate că au fost conduse mare parte din timpul de joc, acestea nu au cedat și au marcat chiar și în trei jucătoare de câmp!

„Remontada” completă se produce cu opt minute înainte de final, atunci când Alba Spugnini, cea mai în formă jucătoare din tabăra băimăreană, înscrie pentru 29-30. Minaur nu mai cedează conducerea din acest moment și se impune cu 33-32.

CS Măgura Cisnădie – CS Minaur Baia Mare 32-33 (19-14)
Sala Măgura Cisnădie / 26.01.2024, etapa XIV din Liga Florilor
Arbitri: Adrian Manafu (B) și Daniel Pavel (BZ) / Observator: Anamaria Stoia (B)
Aruncări de la 7m: 7-5 (transformate: 7-5)

Cisnădie:  Galinska 10 goluri (5 de la 7m.), Moldoveanu 7, Abed-Kader 6 (2 de la 7m.), Bardac 4, Caliskan 2, Jlezi 1, Roșu 1, Neagu 1 / Antrenori: Alexandru Weber, Petru Nițu

CS Minaur: Cristina Mihiș (7 intervenții), Amra Pandzic (5 intervenții) – Spugnini 8 goluri, Cazanga 5 goluri (3 dela 7m.), Gomes 5, Lundback 4 (1 dela 7m.), Pavlovic 4 (1 de la 7m.), Ujkic 2, Tănasie 2, Popescu 2, Romaniuc 1 / Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu

Rezultate etapa 14:

HC Zalău – CSM București 21-31
CSM Târgu Jiu – Gloria Bistrița 18-25
SCM Gloria Buzău – HC Dunărea Brăila 31-33
CSU Știința București – SCM Râmnicu Vâlcea  26-39
CSM Corona Brașov – Rapid București  31-38
SCM Universitatea Craiova – Dacia Mioveni 25-26
CS Măgura Cisnădie – CS Minaur Baia Mare 32-33

Clasament Liga Florilor:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Credit foto: minaur.ro / Ovidiu Dragomir)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here