Detalii

CSM Constanța și Minaur Baia Mare au terminat la egalitate, 25-25 (11-13), confruntarea din etapa a II-a a Ligii Zimbrilor în care s-au acordat 18 minute de eliminare, inclusiv două cartonașe roșii (Mihai Bujor, respectiv Robert Nagy).
Cu doi ex-băimăreni pe post de principali marcatori, Mihai Dobra și Tudor Buguleț (fiecare cu câte 5 goluri), gazdele au egalat pe final după ce Minaur a condus în repriza secundă la 3 goluri diferență. Dobrogenii puteau să obțină chiar și victoria dacă cu 7 secunde înainte de final Susanu nu ar fi ratat o aruncare cu poarta goală.

În prima repriză gazdele au condus doar în primele 2 minute (2-0), după care Minaur a marcat de șase ori consecutiv și a pus stăpânire pe joc (2-6 în min. 12). Diferență maximă de 4 goluri în favoarea oaspeților s-a înregistrat ultima dată în minutul 25, când tabela de marcaj indica scorul 8-12. Golgheterul primei reprize a fost Artem Kozakevych, cu 7 goluri (3 din acțiune și 4 din aruncări de la 7 metri). Până la final ucraineanul avea să marcheze de 10 ori.

La pauză a fost 11-13, dar Constanța a egalat repede și s-a mers „cap la cap” până spre final: 15-15 (37’), 18-18 (44’), 23-23 (57’). Ex-băimăreanul Mihai Dobra a luat jocul pe cont propriu și a marcat de 5 din ultimele 7 goluri ale gazdelor. CSM Constanța a preluat conducerea în ultimele 3 minute: 24-23 (58’) și 25-24 (59’). Tudor Botea egalează cu 15 secunde înainte de final (25-25), apoi Daniel Susanu aruncă de la centrul terenului pe lângă poarta goală și meciul se încheie la egalitate: 25-25.

CSM Constanța – CS Minaur Baia Mare 25-25 (11-13)
Sala sporturilor „Simona Amânar” din Constanța – cca. 600 de spectatori.
Arbitri: Daniel Basso și Florin Tofan (Galați).
Observator FRH: Valentin Ursu (Tulcea).

CSM Constanța: Closcă 1 gol marcat (10 intervenții bune), Pașca, Shymanskyi – Dobra 5 (1 din 7m), Buguleț 5 (2), Rustamov 3, G. Bujor 3 (2), Kresić 3, Sako 2, Teca 1, Susanu 1, Roșu 1, M. Bujor, Acsentie, Ștefan, Al. Popa. Antrenori: Mihai Stavrositu.

Minaur: Makaria (7 int.), Sîncu (1 int.) – Kozakevych 10 (7), Botea 6, Molino 3, Kotrč 2, Cumpănici 2, Nagy 1, L. Sabou 1, Racolța, Pavlov, Fotache, E. Pop, Vujić, Zeinlabdin, Ov. Ardelean. Antrenori: Nuno Farelo, Mihai Bușecan și Răzvan Pop.

Aruncări de la 7 metri: 5-8 (transformate 5-7, a ratat Kozakevych).
Minute de eliminare: 8-10 (Jucători descalificați: M. Bujor, respectiv R. Nagy).

(Credit foto: pagina CSM Constanta)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here