Detalii

CS Minaur Baia Mare s-a întors cu 3 puncte de la Oradea, după ce a învins cu 3-2, pe Club Atletic, golul victoriei fiind marcat de Mircea Donca în cel de-al treilea minut de prelungire (90+3) cu un șut expediat din afara careului de 16 metri în vinclul porții adverse. 

Meciul de pe stadionul “Iuliu Bodola” din Oradea a avut trei penalty-uri (două acordate gazdelor și unul pentru oaspeți) și două goluri înscrise în prelungirile celor două reprize, ambele reușite fiind ale băimărenilor.

Gazdele au deschis scorul prin căpitanul echipei, Cosmin Letan, care a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 33 după ce Chitaș a fost faultat în careu (1-0). CS Minaur a egalat în prelungirile primei reprize (45’+2’), șutul expediat de Sergiu Ciocan din lovitură liberă fiind deviat din zid în plasa porții apărate de Barabaș (1-1).

În repriza secundă, s-au mai înscris două goluri din penalty: Sergiu Ciocan în minutul 55 (1-2) și Cosmin Letan în minutul 75 (2-2). Jocul se îndrepta spre un rezultat de egalitate, însă în cel de-al treilea minut al prelungirilor, ultimul acordat de arbitrul central George Roman, mijlocașul băimărean Mircea Donca șutează de la distanță și înscrie golul victoriei pentru oaspeți (2-3). În urma acestui succes CS Minaur egalează lidera Seriei a X-a din Liga 3, Lotus Băile Felix, echipă care a remizat în această etapă la Satu Mare, 2-2, cu “lanterna roșie” a clasamentului.

CA Oradea – CS Minaur Baia Mare 2-3 (1-1)
Stadionul “Iuliu Bodola” din Oradea
Arbitri: George Roman (Timișoara) – Patrik Sandu (Timișoara), Călin Cimponeriu (Lugoj).
Observatori: Constantin Por (Satu Mare) și Leontin Moga (Zalău).

Autorii golurilor: 1-0 Letan (33’ – penalty), 1-1 Sg. Ciocan (45’+2’), 1-2 Sg. Ciocan (55’ – penalty), 2-2 Letan (75’ – penalty), 2-3 Donca (90’+3’).

CA Oradea: Barabaș – Urbanowski (45’ Copil), Letan, Stan, Ioviță – Gunie (77’ Marina), Cherman, – Cârjan (55’ Ardelean), Chitaș, Gheorghiță (55’ Lezeu)– Hosu (77’ Porumb). Antrenor: Florin Farcaș.

CS Minaur: Gudea – Potcoavă (32’ Dunca), Oiță, Lazăr, Simion – Donca, Rus (63’ Giurgiu), Sg. Ciocan, Matei – Văsălie (75’ Nistor), Batchabi (75’ Ciprian Stanciu). Antrenor: Ciprian Danciu.

Cartonașe galbene: Rus (16’), Văsălie (35’), Donca (65’), Gudea (73’), Oiță (81’).

Cealaltă reprezentantă a Maramureșului în Liga 3, Progresul Șomcuta Mare, a câștigat cu 1-5 (0-1), meciul disputat în deplasare cu Luceafărul Oradea. Paul Batin a marcat de trei ori pentru oaspeți, celelalte două goluri ale șomcutenilor fiind înscrise de Bogdan Jeler și Mark Parnău.

Rezultate etapa 8 – Liga 3 (seria 10):

CFR Cluj 2 – Sportul Şimleu Silvaniei 2-0 (1-0)
CSM Satu Mare – Lotus Băile Felix 2-2 (0-1)
CA Oradea – Minaur Baia Mare 2-3 (1-1)
Someşul Dej – SCM Zalău 2-0 (0-0)
Luceafărul Oradea – Progresul Şomcuta Mare 1-5 (0-1)

Clasament

  1. Lotus Băile Felix – 19p (21-7)
  2. CS Minaur Baia Mare – 19p (21-10)
  3. Someșul Dej – 15p (19-12)
  4. CFR 2 Cluj-Napoca – 14p (13-8)
  5. CA Oradea – 14p (17-14)
  6. SCM Zalău – 12p (21-16)
  7. Sportul Șimleu – 10p (8-9)
  8. Progresul Șomcuta – 5p (14-25)
  9. CSM Satu Mare – 4p (11-23)
  10. Luceafărul Oradea – 1p (4-25)

Etapa viitoare (sâmbătă, 23 octombrie, ora 15.00): Progresul Șomcuta Mare – CSM Satu Mare; SCM Zalău – Luceafărul Oradea; Sportul Șimleu – Someșul Dej; CS Minaur – CFR 2 Cluj; Lotus Băile Felix – CA Oradea.

(Credit foto: facebook.com/qshotphoto)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here