Detalii

Începutul returului în ultima serie din Liga 3 a produs sâmbătă câteva surprize greu de anticipat. Minaur Baia Mare a resimțit eșecul și oboseala din jocul cu Universitatea Craiova și a cedat cu un „zdrobitor” 1-5 împotriva Someșului Dej, echipă aflată într-o formă de zile mari. Un rezultat și mai neașteptat s-a produs la Zalău, acolo unde gazdele de la SCM au pierdut cu 1-2 meciul cu Progresul Șomcuta Mare, după ce s-a intrat la vestiare cu scorul de 1-0.

Se prefigurează un top-4 tot mai clar după etapa a X-a, Zalăul îndepărtându-se și mai tare de locurile fruntașe. Lotus Băile Felix revine pe prima poziție după victoria la scor de neprezentare cu CFR II, în timp ce Minaur Baia Mare se află într-un regres în ceea ce privește forma sportivă.

Băimărenii nu au reușit să oprească seria de șase victorii ale Someșului Dej, ba mai mult, au încasat cea mai usturătoate înfrângere din acest sezon (mai clară chiar și decât cea cu CS U Craiova). Dejenii au intrat cu 0-2 la cabine, iar după pauză tot ei au fost cei care au puncta încă de două ori la rând. Atacantul Ciprian Stanciu a marcat golul de onoare pentru gazde la scorul de 0-4, scorul final fiind de 1-5.

Șomcuta Mare a confirmat forma ceva mai bună din ultimele etape și a furnizat bomba zilei, învingând cu 1-2 în deplasarea de la Zalău. Gazdele au condus cu 1-0 la pauză, dar golurile lui Virgil Borode și Paul Batin au făcut ca Progresul să obțină a doua victorie din acest sezon.

Etapa 10

  • Lotus Băile Felix – CFR 2 Cluj-Napoca: 3-0 (1-0)
  • CSM Satu Mare – CA Oradea: 1-3 (1-1)
  • CS Minaur Baia Mare – FC Someșul Dej: 1-5 (0-2)
  • Sportul Șimleu Silvaniei – Luceafărul Oradea: 3-0 (neprezentare)
  • SCM Zalău – Progresul Șomcuta Mare: 1-2 (1-0)

Clasament

  1. Lotul Băile Felix – 22p (24-9) – 10
  2. Minaur Baia Mare – 22p (25-15) – 10
  3. Someșul Dej – 21p (26-14) – 10
  4. CA Oradea – 20p (22-15) – 10
  5. SCM Zalău – 15p (26-18) – 10
  6. CFR 2 Cluj-Napoca – 14p (13-14) – 10
  7. Sportul Șimleu – 13p (12-11) – 10
  8. Progresul Șomcuta – 9p (16-26) – 10
  9. CSM Satu Mare – 5p (12-26) – 10
  10. Luceafărul Oradea – 1p (4-32) – 10

(Credit foto: pagina de facebook CS Minaur fotbal – OVI Dragomir)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here