Conducerea clubului Minaur Baia Mare a anunțat în cursul zilei de ieri rezilierea amiabilă a contractului antrenorului Ciprian Danciu. Rezultatele nesatisfăcătoare din ultima perioadă, coroborate cu declarațiile viceprimarului Doru Dăncuș s-au dovedit a fi decisive în ceea ce privește postul acestuia.
Succesorul pe banca „Minerului” va fi bucureșteanul Mihai Iosif (47 de ani), antrenor care a mai pregătit Rapidul în perioada 2021-2022, reușind să promoveze formația din eșalonul secund.
Mihai Iosif și-a început cariera de fotbalist la Rapid București, în 1982, club care peste ani va rămâne în sufletul său și unde avea să revină și ca manager. Iosif a debutat în Divizia B în 1989, la doar 15 ani, într-o înfrângere (0-2) împotriva Tractorul Brașov. În Divizia A, Iosif a debutat pentru același club, în 1992 , într-un meci împotriva Universității Craiova. Între debutul său în cel de-al doilea esalon și cel din prima liga (1989-1992), a jucat mai ales pentru echipa Rapid București U19 și, de asemenea, pentru echipele naționale de tineret ale României.
În 1995, Iosif a fost vândut rivalului Rapidului, Dinamo București, dar după o scurtă perioadă, el și coechipierul său, Irinel Voicu au fost transferați de la Dinamo București la echipa de Divizia B , Chindia Târgoviște Transferul a constat într-un schimb, Iosif și Irinel Voicu pentru Cătălin Hîldan și Cezar Dinu . Iosif a remarcat ani mai târziu că ambii jucători (Cătălin Hîldan și Cezar Dinu) au murit tragic, când erau încă tineri.
Între 1996și 1998 a făcut parte din generația de aur a Chindia Târgoviște, echipă supranumită la acea vreme drept „Micul Ajax”. Iosif a jucat în Divizia B și Divizia A pentru echipa situată sub Turnul Chindiei , apoi s-a mutat la FC Drobeta-Turnu Severin.
În 1999, Iosif a decis să se retragă din fotbal după ce a suferit aproape permanent de vertij, afecțiune care îl chinuia de doi ani.
El și-a început cariera de antrenor la clubul Rapid, la grupa de juniori născuți in 2001, acolo unde juca și fiul său, Sabin Iosif. Peste câțiva ani a fost luat de Dan Alexa ca antrenor secund, cei doi promovând echipa in Liga I. În sezonul 2016-2017 a fost antrenor principal la AFC Rapid, unde a promovat echipa în Liga a IV-a. În același an a reușit să câștige și campionatul municipal la grupa 2001. Miță Iosif a preluat Rapidul în 15 martie 2021 din Liga 2 și a reușit promovarea în primul eșalon fotbalistic. La începutul lunii martie a acestui an a fost demis și înlocuit cu Adrian Mutu.
(Info Mihai Iosif: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Iosif)






































