Detalii

Jucătoarea băimăreană Andreea Țîrle este singura handbalistă de la Minaur care a fost convocată de selecționerul Florentin Pera în lotul echipei naționale de senioare care va participa la Campionatul European din Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru (4-20 noiembrie 2022).
Naționala României va avea în componență 18 jucătoare la acaestă competiție, câte cinci de la Rapid și Gloria Bistrița, patru de la CSM București, două de la SCM Rm. Vâlcea și câte una de la CSM Slatina și Minaur Baia Mare.

Lotul României:

Portari: Diana Ciucă (Rapid), Yuliya Dumanska (Gloria Bistrița), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea)
Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (CSM București), Corina Lupei (SCM Rm. Vâlcea)
Interi stânga: Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița), Sorina Grozav (Rapid), Cristina Neagu (CSM București), Diana Lixăndroiu (CSM Slatina)
Centru: Eliza Buceschi (Rapid)
Inter dreapta: Laura Pristăvița (Gloria Bristrița)
Extreme dreapta: Alexandera Badea (Rapid), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Mihaela Mihai (CSM București)
Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (Rapid), Andreea Țârle (Minaur Baia Mare)

Antrenorii echipei naționale de senioare sunt: Florentin Pera (principal), Bogdan Burcea (secund) și Ildiko Barbu Kerekes (pregătirea portarilor).

După perioada de pregătire de la Cheile Grădiștei (24-28 octombrie) echipa națională va pleca în Ungaria, unde va disputa două jocuri amicale, cu Ungaria în 29 octombrie și Germania în 2 noiembrie, ambele la Tatabánya. Plecarea spre Skopje va fi în 3 noiembrie, iar debutul la Euro 2022 este programat în 5 noiembrie, împotriva Olandei.

(Credit foto: pagina CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here