CSM Sighetu Marmației a remizat în prima etapă a returului Seriei 10 din Liga 3 la fotbal. Maramureșenii au „ținut în șah” pe aproape întreaga durată a partidei formația SCM Zalău, dar jocul s-a încheiat doar 0-0. Fotbaliștii antrenați de Adrian Iencsi au ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 50 prin Cătălin Tutuța și își păstrează statutul de „lanternă roșie” și la finalul acestei etape.
CSM Sighetu Marmaţiei – SCM Zalău 0-0
Stadionul Municipal ,,Solovan” din Sighetu Marmației
Etapa X, Liga 3 – Seria X / 29.10.2022, ora 17:00
CSM Sighetu Marmaţiei: Lucian Cebotari – Dacian Dunca, Deivid Andreas, Cristian Catrina, Leonardo Mitruscak, Raul Gherman, Gheorghe Gondiu, Raul Novoselenski, Gabriel Ardelean, Ousmane Thiam şi Cătălin Tutuţa.
Rezerve: Ianis Bumbar – Andrei Ofrim, Marcus Condrat, George Chirilă, Daniel Șorecău, Cristian Gherasim, Ionuţ Godja şi Viorel Trifoi. Antrenor: Adrian Iencsi
SCM Zalău: Bogdan Miron – Ionuţ Sălăjan, Cristi Jalbă, Mihai Onicaş, Alex Cherecheş (’65 Florin Pop), Cosmin Meşter (’65 Bogdan Minteuan), Raul Stanciu cpt. (’65 Amir Jorza), Vadim Calugher, Vlad Moraru (’75 Mihai Doroftei), Sergiu Pop şi Andrei Banyoi.
Rezerve: Alex Şugar – Răzvan Rotea, Cătălin Ion, Liviu Mihai şi Marius Leitan. Antrenor: Cristian Lupuţ
Rezultate etapa X:
Gloria Bistrița – Minerul Ocna Dej 3-0
CFR Cluj II – Șimleu Silvaniei 2-0
CSM Satu Mare – Victoria Carei 1-1
FC Bihor – Băile Felix 4-2
Sighetu Marmației – SCM Zalău 0-0
(Credit foto: pagina Club Sportiv Municipal Sighetu Marmatiei)




































