Detalii

Ultima clasată în Seria a X-a din Liga 3, CS Minaur Baia Mare, a finalizat campania de achiziții din această iarnă după ce a transferat 12 jucători. Florin Achim, noul team-manager așteaptă cu nerăbdare reluarea campionatului și se arată încrezător în șansele echipei în lupta pentru evitarea retrogadării. Totodată, acesta ne-a declarat că se bazează și pe aportul fanilor, un element care ar putea cântări decisiv în finalul sezonului.

Florin Achim, team-managerul echipei de fotbal Minaur Baia Mare ne-a oferit câteva declarații în ceea ce privește obiectivele propuse:

Am acceptat să mă alătur acestui proiect, chiar dacă situația este una extrem de complicată. Obiectivul este evident pentru sezonul în curs, menținerea în Liga 3. Eu am gândit un proiect pentru 4 sezoane, dar le luăm pas cu pas. Nu vreau să mă gândesc că am putea retrograda, dar există în teorie și această posibilitate. Dacă s-ar întâmpla asta eu aș fi primul care ar ridica mâna, sunt un tip foarte asumat. 

Chestionat în privința sezonului în curs, acesta a completat:

Locul actual este unul rușinos, categoric. Încercăm însă să schimbăm jocul, să producem rezultate și să readucem suporterii la stadion. Avem mare nevoie de ei, ar putea reprezenta un mare ajutor pentru noi în acest final de campionat. 

Exită niște restanțe financiar, de aproximativ 2 luni și jumătate, dar am încrederea că se vor rezolva și  ne vom putea pregăti așa cum trebuie.

Florin Achim ne-a dezvăluit că se încearcă omologarea terenului sintetic de la Colegiul ”A. Vlaicu” din Baia Mare:

Da, facem eforturi să obținem omologarea terenului sintetic pentru Liga 3, dar din ce văd eu șansele sunt foarte mici. Încercăm însă.

Lista jucătorilor transferați de Minaur în acest an (12):
1 – Csiszér Balázs (24 de ani, fundaș sau mijlocaș dreapta / Csikszereda)
2 – Paul Batin (36 de ani, atacant / Victoria Carei)
3 – Răzvan Lazăr (21 de ani, fundaș / CSM Olimpia Satu Mare)
4 – Darius Mureșan (22 de ani, fundaș stânga / Minerul Ocna Dej)
5 – Adrian Șter (25 de ani, atacant / CSM Olimpia Satu Mare)
6 – Raphael Stănescu (30 de ani, mijlocaș / CSM Slatina)
7 – Răzvan Tincu (36 de ani, fundaș / Poli Iași)
8 – Raul Vitan (26 de ani, mijlocaș / Minerul Ocna Dej)
9  – Marco Toma (19 ani, mijlocaș / CSM Sighetu Marmației)
10  – Darius Dobrean (19 ani, mijlocaș dreapta / Jiul Petroșani/Botoșani)
11 – Bogdan Pop (22 ani, atacant / Someșul Dej)
12 – Remus Bratu (fundaș dreapa)

Jucători plecați de la echipă (13): Raul Gherman (CSC Șelimbăr), Raul Băilă (SR Brașov), Brian Lemac (SR Brașov), Bogdan Jeler (Minerul Ocna Dej), Ionuț Pisuc (Avântul Bârsana / împrumut), Daniel Stoian (Orașu Nou), Ionuț Ilieș, Bogdan Burcea, Erik Piroska (Oașul Negrești Oaș), Fedor Buciuta (tratative cu SR Brașov), Cristian Raicu (Oașul Negrești Oaș), Sebastian Hidigan și Denis Maroșan.

Echipa antrenată de Ciprian Danciu a disputat trei meciuri de pregătire în acest an pe terenul sintetic de la Colegiul ”Aurel Vlaicu”, încheiate cu următoarele rezultate:

Minaur – CSM Olimpia Satu Mare 2-2 (1-1)
Minaur – CSM Sighetu Marmației 0-0 (0-0)
Minaur – Progresul Șomcuta Mare 5-1 (3-1)

Următorul joc de pregătire al echipei băimărene va avea loc sâmbătă 17 februarie, de la ora 12:00, tot pe terenul sintetic de la Colegiul ”A. Vlaicu” din Baia Mare, cu CS Oașul 1969 Negrești Oaș (locul 1 în Liga 4 Elite din județul Satu Mare).

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here