După ce au abandonat 14 echipaje din cele 55 aliniate la start, iar 3 probe speciale au fost anulate, Raliul Maramureșului s-a încheiat cu victoria favoriților, Simone Tempestini și Sergiu Itu (Porsche 997 RGT), care au urcat pe prima poziție în clasamentul general al Campionatului Național de Raliuri Betano 2023.
Tempestini & Itu au câștigat 6 din cele 7 probe speciale desfășurate, iar ocupanții poziției secunde, echipajul Sebastian Barbu – Teodor Gabriel Găina (Skoda Fabia Rally 2 Evo) și-au adjudecat proba specială Codru Butesii 2.
Chiar dacă au fost mai multe accidente spectaculoase, unele încheiate cu plonjoane în decor, un singur pilot a ajuns la spital, Ionuț Simion, care s-a răsturnat cu mașina Seat Ibiza Cupra pe care o conducea și a suferit un traumatism la umăr.
Echipajul Cătălin Ghigea – Călin Fărăgău a ajuns într-o râpă, iar mașina lor de concurs, un Alfa Romeo Alfetta GTV, cu care s-au prezentat în concursul rezervat modelelor istorice, a fost scos cu ajutorul unei macarale.
Trei probe speciale de la Raliul Maramureșului, inclusiv Superspeciala din Baia Mare, au fost anulate, fapt ce a provocat un val de proteste în mediul online la adresa organizatorilor.
Clasament general Raliul Maramureșului 2023
1. Simone Tempestini / Sergiu Itu (Porsche 997 RGT) – 1h:12:05,3
2. Sebastian Barbu / Teodor Gabriel Găina (Skoda Fabia Rally 2 Evo) – la 50,4 sec
3. Bogdan Marișca / Sebastian Itu (Skoda Fabia Rally 2) – la 55.8 sec
4. Andrei Gîrtofan / Doru Vraja (Skoda Fabia Rally 2) – la 58,9 sec
5. Norbert Maior / Francesca Maior (Peugeot 208 Rally 4) – la 1 min. 46,9 sec
6. Mihai Manole / Marc Banca (Skoda Fabia Rally 2) – la la 2 min. 52,7 sec
(Credit foto: Balázs Attila)