Detalii

Prestația de excepție a echipei Minaur în meciul cu CSM Focșani le-a asigurat băimărenilor o victorie confortabilă, 40-26 (20-11), rezultat în urma căruia se mențin pe locul 3 în clasamentul din Liga Zimbrilor.
Cu excepția portarilor Terekhov și Buzogany toți jucătorii de la Minaur care au intrat pe teren au reușit să marcheze cel puțin odată în poarta adversă. Golgheterul meciului a fost cehul Tomaš Čip cu 7 goluri.
Chiar în ziua în care a împlinit 18 ani, Lucas Sabou a marcat 5 goluri.

Victoria echipei Minaur s-a conturat mult mai ușor decât se așteptau și cei mai optimiști suporteri băimăreni. Deja în minutul 15 scorul era 10-4, iar peste alte 5 minute diferența s-a mărit la 10 goluri: 16-6! Jocul în viteză al gazdelor a creat multe probleme echipei din Focșani, care altădată era o grupare greu de învins și cu o apărare extrem de agresivă.

Antrenorul Alexandru Sabou și-a permis să ruleze întregul efectiv de pe raportul de joc, cu excepția lui Stevan Vujović, care a fost protejat pentru că nu este încă refăcut complet după o accidentare suferită în urmă cu o lună. Cei care au intrat pe teren la Minaur și-au făcut pe deplin datoria, inclusiv cei tineri, astfel că evoluția scorului a fost permanent în favoarea gazdelor: 20-11 (30’), 28-18 (45’), 34-22 (54’), 40-26 (60’).

Băimărenii au avut o eficiență excelentă a aruncărilor la poartă, cu 40 de goluri marcate din 53 de aruncări (75 %)! Mai ales în repriza secundă, jucătorii de la Minaur și-au răsfățat fanii cu câteva goluri extrem de spectaculoase, marcate prin procedee tehnice care ne-au adus aminte de vremurile glorioase ale acestui club.

CS Minaur Baia Mare – CSM Focșani 40-26 (20-11)
Sala sporturilor “Lascăr Pană” – cca. 1000 de spectatori.
Arbitre: Cristina Lovin (București) și Simona Stancu (Buzău).
Observator FRH: Iulian Enache (Brașov).

Minaur: Terekhov (4 intervenții bune), Buzogany (7 int. bune) – Čip 7 goluri, Cumpănici 5, L. Sabou 5 (3 din 7m), Kozakevych 5 (1), Nagy 4, Fotache 2, Mollino 2, Ardelean 2, Botea 2, Kotrč 2, Chiș 2, Ivanović 1, E. Pop 1. Antrenor: Alexandru Sabou.

CSM Focșani: Bucătaru (9 int. bune), Cloșca, Marocico – Rață 6, Roșu 4, Yakup 4 (1), Makrishkin 4, Eros 3, Pavlov 2, Trkulja 2, Marijanac 1, Ragea, Golea, Miroiu, Popovici, Mocanu. Antrenor: Dalibor Cutura.

(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here