După ce sezonul trecut s-a calificat în cupele europene de pe locul 4 în Liga Florilor, cu doi băimăreni pe banca tehnică (Andrei Popescu și Raul Fotonea), echipa feminină de handbal CS Minaur a ajuns pe locul 8 (din 12 echipe) la finalul ediției 2025-2026, în care a fost antrenată de portughezul João Alexandre Ferreira Florêncio.
Băimărencele au dezamăgit și în Cupa României, iar în European League au ratat accesul în sferturi după o înfrângere pe teren propriu cu Larvik.
Cooptarea la CS Minaur a unui antrenor portughez necunoscut (João Ferreira), cu un C.V. modest, s-a dovedit un experiment nereușit pentru managerii băimăreni. Drept dovadă, tehnicianul a fost demis cu o etapă înainte de finalul campionatului, chiar dacă contractul acestuia era scadent în 2027.
Renunțarea la serviciile lui Andrei Popescu și Raul Fotonea a fost o greșeală de nepermis a conducerii. S-a pierdut un cuplu de antrenori tineri, localnici, care era într-un real progres. Cei doi și-au demonstrat valoarea în acest sezon la CSM Slatina, echipă pe care au dus-o pe locul 6 în Liga Florilor, cea mai bună performanță din istoria acestui club!
Profitând de un culoar extrem de favorabil în urma tragerilor de sorți din Cupa României, Minaur s-a trezit în semifinale după ce a eliminat două echipe modeste din subsolul clasamentului, CSM Tg. Jiu și CSM Galați. Conducătorii băimăreni au câștigat licitația organizării turneului Final Four cu speranța că vor salva un sezon cenușiu. Din păcate, Minaur a pierdut în semifinală cu 27-34 (15-14) meciul cu SCM Rm. Vâlcea, iar în finala „mică” a fost umilită de echipa antrenată de Costică Buceschi, SCM U Craiova, scor 27-38 (8-20), după ce oltencele au condus chiar și cu 15 goluri diferență!
Băimărencele nu au produs performanță nici în European League, fiind eliminate în faza grupelor după o înfrângere surprinzătoare acasă, cu 28-31 (14-17), în fața echipei norvegiene Larvik, care a bătut … doar pe Minaur în Grupa A!
Lotul echipei Minaur: Yuliya Dumanska (21 de meciuri în campionat, 5 goluri marcate), Daria Tocaciu (16, 0), Clara Preda (11, 1) – Alba Chiara Spugnini (22, 114), Jessica Quintino (19, 85), Dziyana Ilyina (22, 61), Fie Woller (15, 54), Amelia Lundback (19, 52), Maria Gomes (19, 50), Emilia Galinska (19, 42), Nikoletta Papp (17, 29), Teodora Damian (10, 27), Eliza Lăcusteanu (19, 17), Andreea Ianăși (17, 14), Denisa Romaniuc (18, 14), Anca Mițicuș (22, 11), Maria Lazea (7, 9), Andriyana Naumenko (16, 8), Mălina Avădanei (7, 3), Maria Groșan (2, 1), Sorina Brîndușa (2, 0), Cristina Hrihor (0, 0)
* Antrenori: João Alexandre Ferreira Florêncio (principal), Alexandru Sabou (secund), Daniel Apostu (portari) – etapele 1-21 / Al. Sabou (principal) și D. Apostu (portari) – etapa 22
* Medic: Carmen Morariu * Fizioterapeut: Valentina Mitrașca * Analist video: Alex Pop * Team manager: Liviu Bala * Manager sportiv: Răzvan Pop
* Componența Consiliului de administrație al CS Minaur: Nicolae Ioachim Făt (director), Șerban Bondici, Ioan Băban, Jarek Turczynski, Bogdan Neța și Corneliu Negruț.
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare)








































