Rezultat previzibil în ultima partidă a grupei B din EHF European League pentru fetele de la Minaur Baia Mare. Băimărencele au cedat cu 20-28, pe teren propriu, împotriva SG BBM Bietigheim, o formație care în mod normal ar trebui să aspire la un alt Final Four, cel din Champions League. Partida a fost controlată de la un capăt la celălalt de către echipa oaspete, Minaur jucând la același nivel cu adversarele lor în mult prea puține momente pentru a aspira la o surpriză. Șansele de calificare devin infime, fiind nevoie de o adevarată minune în partida din Franța, acolo unde Zaglebie Lubin ar trebui să învingă Nantes (duminică, ora 15:00).
CS Minaur Baia Mare – SG BBM Bietigheim: 20-28 (7-13)
19.02.2022 – ora 17:00 – Sala Polivalentă Lascăr Pană, Baia Mare
Arbitri: Anatoli Novikov și Valeri Rozhjov (Ucraina)
Delegat EHF: Boris Vukasinovic (Serbia)
CS Minaur: Cristina Enache (6 intervenții), Amra Pandzic (2 intervenții) – Yaroslava Burlachenko 6, Asuka Fujita 4 (2 din 7m), Raluca Petruș 2, Anca Polocoșer 2, Aleksandra Zych 2, Jelena Lavko 1, Ana Maria Tănasie 1, Eva Kerekes 1, Cristina Laslo 1, Karoline Helena de Souza, Alexandra Severin, Andreea Țîrle. Nu a jucat: Maria David
Bietigheim: Melinda Szikora (3 intervenții, a marcat un gol), Gabriela Goncalves Dias Moreschi (6 intervenții) – Antje Lauenroth 5, Danick Snelder 4, Trine Jensen Ostergaard 4, Inger Smits 3, Karolina Kudlacz Gloc 3, Julia Maindhof 2, Kim Naidzinavicius 2, Kelly Dulfer 2, Xenia Smits 1, Stine Jorgensen 1, Luisa Schulze, Jenny Behrend, Veronika Mala
Sfeturile de finală EHF European League 2021/2022:
Sola – Nantes/Minaur
Bietigheim – Besancon
Herning Ikast – Râmnicu Vâlcea
Viborg – Storhamar
(Credit foto: pagina Minaur Baia Mare – OVI Dragomir)





































