Minaur Baia Mare s-a impus miercuri, cu 25-24 în partida cu HC Zalău, din cadrul etapei a 18-a din Liga Florilor MOL. Meciul a fost piperat cu doze de tensiune și dramatism, exact așa cum îi stă bine unui derby de tradiție. Cu toate că după începutul de joc se preconiza o victorie la pas a băimărencelor, formația pregătită de Gheorghe Tadici a revenit pe tabela de marcaj și a menținut echilibrul până în ultimul minut. Minaur resimte serios absențele jucătoarelor Andreea Popa și Cristina Laslo în faza ofensivă, dar chiar și în aceste condiții, reprezintă în acest moment singura echipă din campionat care a reușit să obțină maximum de puncte în ultimele cinci etape.
Partida a început foarte promițător pentru suporterii echipei gazdă, pătrunderile Angelei Cioca și precizia niponei Asuka Fujita făcând diferența (9-3, min. 11). Se împart eliminări de două minute în ambele tabere, dar Minaur își continuă prestația ofensivă de calitate (14-7, min. 24). Are loc o cădere inexplicabilă în jocul băimărencelor, iar Zalăul punctează de cinci ori la rând, iar avantajul la pauză este de doar două goluri (14-12).
Repriza secundă o regăsește tot pe Minaur la conducerea jocului, cu Asuka Fujita principală marcatoare (8 goluri/9 aruncări până la final). Minutul 45 consemnează o eliminare eronată la banca gazdelor pentru o presupusă schimbare greșită, iar Zalăul egalează la 23 cu doar cinci minute înainte de final prin Emilija Lazic, cea mai bună jucătoare din tabăra oaspete.
Jelena Lavko pătrunde și înscrie pentru 24-23 și tot ea marcheză de la 7m, iar meciul pare rezolvat. Mihart reduce din diferență, iar Minaur lungește ultimul atac pentru o nouă victorie în derby-ul cu HC Zalău (25-24).
Baia Mare urmează să evolueze tot pe teren propriu, sâmbătă de la ora 11:00, împotriva ocupantei locului 9, SCM Craiova.
CS Minaur Baia Mare – HC Zalău: 25-24 (14-12)
16.03.2022 – ora 17:00 – Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, Baia Mare
Arbitri: Georgiana Doană (Ilfov) – Ana Maria Gociu (București)
Observator FRH: Paul Șuică (Alexandria)
- Minaur: Cristina Enache (10 intervenții), Amra Pandzic (o intervenție, a apărat și un 7m) – Asuka Fujita 8, Jelena Lavko 5 (2 din 7m), Angela Cioca 4, Yaroslava Burlachenko 2, Alexandra Severin 2, Ana Maria Tănasie 1, Raluca Petruș 1, Aleksandra Zych 1, Anca Polocoșer 1, Karoline Helena de Souza, Andreea Țîrle
- Zalău: Paula Teodorescu (11 intervenții), Raluca Kelemen, Andreea Popescu – Emilija Lazic 6, Andreea Mihart 6 (unul din 7m), Mouna Jlezi 3, Andrada Berbece 3, Andreea Bujor 2 (unul dinh 7m), Loredana Vartic 1, Krisztina Toth 1 (din 7m), Tatyana Prykop 1 (din 7m), Sabrina Lazea 1, Elena Mitrache, Andreea Mărginean, Gabriela Vrabie
Rezultate etapa 18 – Liga Florilor
Știința București – Dacia Mioveni 22-28
Rapid București – Dunărea Brăila 33-22
Minaur Baia Mare – HC Zalău 25-24
Gloria Bistrița – CSM Slatina 34-25
SCM Craiova – Gloria Buzău 25-24
CSM Deva – CSM București 20-30
Râmnicu Vâlcea – Măgura Cisnădie 23-24
Clasament Liga Florilor
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare – OVI Dragomir)






































