Detalii

CS Minaur Baia Mare a terminat la egalitate, 29-29 (15-14), meciul disputat în deplasare cu CSM Târgu Jiu, din cadrul etapei a XVII-a din Liga Florilor Mol.
Băimărencele au scăpat victoria printre degete cu 6 secunde înainte de final (!) după ce Jessica Quintino a ratat o aruncare de pe extrema dreaptă.
Principalele marcatoare de la Minaur au fost Fie Woller și Magda Cazanga, ambele cu câte 6 goluri, în timp cela gazde s-au remarcat angoleza Gilda Simao (9 goluri) și Andreea Chiricuță (8 goluri).

Echipa gazdă, situată pe locul 11, a fost extrem de motivată să câștige acest meci pentru a evada din “zona minată” a clasamentului. În schimb, băimărencele și-au propus să nu se mai întoarcă cu “mâna goală” de la Tg. Jiu, așa cum s-a întâmplat la precedentele două deplasări din campionat (în 2022 și 2024) A rezultat un meci încrâncenat, în care ambele formații au făcut o mare risipă de energie, care s-a terminat nedecis, scor 29-29.

Pentru Minaur este al cincelea rezultat pozitiv din retur. În cele 5 meciuri disputate maramureșencele au înregistrat 3 victorii și 2 remize. Iar după 17 meciuri jucate în actualul sezon, handbalistele antrenate de trio-ul Popescu – Fotonea – Apostu au suferit doar 3 înfrângeri, Minaur (locul 3) fiind considerată surpriza plăcută din această ediție de campionat, alături de CSM Corona Brașov (locul 2)!

CSM Târgu Jiu – CS Minaur Baia Mare 29-29 (15-14)
Sala sporturilor din Târgu Jiu – cca 1.000 spectatori.
Arbitri: Daniela Enache și Corina Răduț (București).
Observator FRH: Valentin Călina (Pitești).

CSM Târgu Jiu: Ljubica Nenezić, Andreea Bianca Chetraru, Amandine Balzinc (7 intervenții bune, a apărat inclusiv o aruncare de la 7 m) – Bianca Chiriță, Oana Bucă 1 gol (1 din 7m), Helena Gilda Simao Paulo 9, Maria Frățilescu Gavrilă 5, Angela Pușcaș, Iryna Zinatullina 1, Andreea Chiricuță 8, Laura Moldovan 1, Florența Dumbrăvean – Ilie 1, Yuliya Andriichuk 1, Marija Petrović, Ana Ciolan 2, Raluca Nicolae. Antrenori: Liviu Andrieș, Andrei Enache și Grigore Albici.

CS Minaur: Cristina Mihiș (2 intervenții bune, a apărat inclusiv o aruncare de la 7 m), Yuliya Dumanska (8 intervenții, a apărat inclusiv o aruncare de la 7 m) – Andreea Ianăși, Emilia Galinska, Aleksandra Vukajlović, Teodora Damian, Jessica Quintino Ribeiro 4 goluri (2 din 7 m), Maria Gomes Da Costa 2, Denisa Romaniuc, Fie Woller 6 (3 din 7m), Luciana Popescu, Nikoletta Papp 2, Magda Cazanga 6, Amelia Lundbäck 4 (1 din 7m), Andrijana Tatar 1, Alba Chiara Spugnini 4. Antrenori: Andrei Popescu, Raul Fotonea și Daniel Apostu.

Aruncări de la 7 metri: 3-7 (transformate 1-5, au ratat Simao, Bucă / Spugnini).
Minute de eliminare: 8-6 (Dumbrăvean 2’, Simao 2’, Zinatulina 2’, Chiricuță 2’ / L. Popescu 2’, Cazanga 2’, Tatar 2’).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Credit foto: csmtargujiu.ro)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here