Detalii

După ce a pierdut cu o zi în urmă meciul din campionat (scor 0-3!), Știința Explorări Baia Mare și-a luat revanșa în meciul cu CSM Constanța din Cupa României, pe care l-a câștigat cu 3-1 (25-22, 16-25, 25-17, 25-21).
Cu excepția setului al doilea, adjudecat de oaspeți cu 16-25, băimărenii au avut o evoluție solidă și au lăsat impresia că înfrângerea din campionat a fost un accident nefericit.

Meciul a durat o oră și 36 de minute, primul set fiind cel mai interesant datorită evoluției scorului: 1-5, 4-7, 9-10, 12-10, 13-13, 18-16, 20-17, 25-22. După ce „marinarii” au egalat la seturi, jucătorii antrenați de Marius Botea și Sorin Pop nu au mai lăsat nici o șansă adversarilor și s-au impus meritat cu 3-1 la seturi.

Meciul retur dintre cele două echipe, din faza I a Cupei României, se va disputa duminică, 4 decembrie, la Constanța.

Știința Explorări Baia Mare – CSM Constanța 3-1 (22, -16, 17, 21)
Sala sporturilor „Lascăr Pană” – cca. 100 de spectatori.
Arbitri: Andrei Savu și Cristian Șanta (Cluj Napoca).
Durata meciului: 1h 36 minute (Setul I: 27’, Setul II: 21’, Setul III: 22’, Setul IV: 26’).

Explorări: Cheagă, Tarța, Aldea, Badea, Hepburn, Taboada, Silvășan-Pașca, Dragomir, Crișan (libero), Catrina, M. Talpă, Săvoiu (libero). Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

CSM Constanța: Vidoni, Darlaczi, Druță, St. Jean, Grigore, Arquez, Muscina, Gavriz (libero), Frîncu, Ghimeș, Asmarandei, Pavel, Manole, Cămui (libero). Antrenor: Răzvan Parpală.

(Credit foto: pagina Stiinta Explorari Baia Mare)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here