Detalii

Echipele de handbal feminin și masculin ale clubului Minaur vor juca sâmbătă, 11 septembrie, pe teren propriu două meciuri extrem de importante, la care vor putea asista, în sfârșit, și suporterii băimăreni, după o pauză de un an și 6 luni cauzată de pandemia de coronavirus!

Biletele de intrare se pot cumpăra online de pe site-ul iabilet.ro

Fetele de la Minaur vor juca sâmbătă, de la ora 11:00, cu HC Dunărea Brăila, în cadrul etapei a II-a a Ligii Florilor Mol. Se anunță un meci interesant, între vicecampioana ediției trecute și una din pretendentele la ocuparea unui loc pe  podium în acest sezon. Biletul de intrare costă 30 lei și poate fi procurat de pe site-ul iabilet.ro, iar vineri (între orele 14:00-18:00) și sâmbătă (între orele 10:00-11:00) de la casieria Sălii sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare.

Bilete aici: https://www.iabilet.ro/bilete-etapa-a-ii-a-liga-florilor-mol-cs-minaur-baia-mare-hc-dunarea-braila-67765/

Tot sâmbătă, de la ora 17:00, echipa masculină CS Minaur va debuta în ediția 2021-2022 din EHF European Cup împotriva bulgarilor de la HC Lokomotiv Gorna Oryahovitsa. Un bilet de intrare la acest meci costă 50 lei și poate fi procurat de pe site-ul iabilet.ro, iar de la casieria sălii sporturilor vineri între orele 14:00-18:00 și sâmbătă între orele 16:00-17:00.

Bilete aici: https://www.iabilet.ro/bilete-ehf-eurpoean-cup-men-cs-minaur-baia-mare-hc-lokomotiv-g-oryhovitsa-67763/

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here