Detalii

CSM Știința Baia Mare s-a distrat timp de 80 de minute la Bârlad și a câștigat cu 102-0 (!) meciul disputat în cadrul etapei a IX-a din Liga Națională.
Cel mai tânăr jucător al oaspeților, Traian Bucșa (18 ani și 10 luni), transferat în urmă cu o săptămână de la CSȘ 2 Baia Mare, a contribuit cu 22 de puncte (11 transformări) la succesul „zimbrilor” chiar la debutul său în Liga Națională.

CSM Știința a marcat 16 eseuri la Bârlad, 11 dintre acestea fiind transformate. Autorii punctelor reușite de băimăreni: Lămboiu (2 eseuri), Hîncu, Țiglă, Alexe, Grădinaru, Atunaisa, Bitsadze, Harasim, Schutz, Fakaosilea, Bocăneț, Mahlo, Dănilă, Dico, Apostol (fiecare câte 1 eseu), Bucșa (11 transformări).

„XV”-le băimărean utlizat de antrenorul Paul Rusu în meciul de la Bârlad: Zubashvili, Trollip, Grămadă – Hîncu, Grădinaru – Schutz, Alexa, Bitsadze – Țiglă, Bucșa – Onț, Atunaisa, Lămboiu, Apostol – Harasim. Rezerve: Papidze, Ailincăi, Sălceanu, Dico, Bocăneț, Mahlo, Dănilă, Fakaosilea.

CSM Știința Baia Mare va juca următorul meci din campionat pe teren propriu împotriva echipei Știința Petroșani (sâmbătă 7 octombrie 2023).

(Credit foto: CSM Stiinta Baia Mare)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here