S-a stabilit și denumirea oficială pentru principala reprezentantă a fotbalului maramureșean în sezonul 2021/2022: Club Sportiv Dacia Maramureș. Cel mai important sprijin financiar va fi reprezentat de către Consiliulul Județean Maramureș. Consiliile Locale din Baia Mare și Recea vor ajuta și ele clubul, dar într-un procent ceva mai mic.
Dacia Maramureș așteaptă acum ca cel puțin una dintre formațiile care au drept de joc în sezonul 2021/2022 de Liga 2 să nu ia startul în competiție, pentru a ocupa locul vacant și a rămâne, astfel, în eșalonul secund.
Echipa are și posibilitatea legală de a promova chiar și în Liga 1, în cazul în care performanțele sportive ar aduce-o în ipostaza respectivă, după cum a declarat pentru liga2.prosport.ro, Florin Gherasim:
”S-a dorit ca echipa din Recea să fie reprezentanta județului, pentru că la Baia Mare totul ținea de stat. Astfel, dacă se dorește o forțare în Liga 1, cu structura actuală a clubului Minaur Baia Mare nu se putea. E ca situația Buzăului. Noi suntem club privat, non-profit, se duc toți banii pe proiecte.”
Meciurile se vor disputa pe Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare, iar sigla echipei urmează a fi prezentată în perioada următoare.
„Vom juca meciurile pe stadionul din Baia Mare. Bazele sportive din Recea vor fi folosite doar pentru grupele de copii și centrele de copii. Meciurile oficiale vor fi disputate în Baia Mare.
În momentul de față, se lucrează și la siglă. O să avem câteva variante zilele acestea și o vom alege pe cea mai potrivită. Va fi cu siguranță în temă cu noul nume, Club Sportiv Dacia Maramureș.”
(Credit foto: Dragomir Ovi – pagina de facebook Minaur Baia Mare)