Detalii

În cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, desfășurată astăzi, s-a ales componența noului Consiliu de Administrație al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare. În urma voturilor exprimate de consilierii locali au fost aleși următorii: Ioan Băban și Bogdan Neța (din partea mediului sportiv), Șerban Bondici și Jarek Turczynski (din partea mediului de afaceri), Leontin Pop (reprezentant al cluburilor de copii și juniori). Directorul clubului, Raluca Mureșan, face parte de drept din C.A., iar pentru încă un loc destinat mediului sportiv se va demara o nouă procedură de selecție.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare a CS Minaur Baia Mare, din Consiliul de Administrație fac parte șapte membri, dintre care șase sunt aleși de Consiliul Local Baia Mare, iar cel de-al șaptelea este directorul executiv al clubului. Dintre cei 23 de consilieri locali au votat doar 21, doi fiind în incompatibilitate (Mircea Cirț și Leontin Pop).

Din partea mediul sportiv (foști sportivi sau antrenori) au candidat 4 persoane pentru 3 locuri, însă numai Bogdan Neța (13 voturi) și Ioan Băban (11 voturi) au obținut numărul de voturi necesar pentru a fi admiși în C.A. (minim 11 voturi). Ceilalți doi candidați, Vasile Viman și Petru Pop, au fost votați de câte 9 consilieri, astfel că un loc în C.A. a rămas vacant.

Din partea mediului de afaceri au fost trei candidați pe două locuri. Jarek Turczynski a fost votat cu unanimitate de voturi (21), Șerban Bondici a fost votat de 20 de consilieri, iar Robert Cotos a primit un singur vot. Reprezentant al cluburilor de copii și juniori a fost ales Leontin Pop cu 21 de voturi.

Noul Consiliu de Administrație al clubului va trebui să își intre în rol cât mai urgent pentru că sportivii așteaptă ca aceștia să solicite o nouă rectificare de buget în Consiliul Local Baia Mare pentru plata restanțelor financiare către aceștia.

(Credit foto: facebook.com/consiliullocalbaiamare)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here