Echipa de volei feminin CSM Sighetu Marmației a fost învinsă, cu 3-0 (25-9, 25-7, 25-16), la Târgu Mureș, de CSU Medicina, în etapa inaugurală a Diviziei A2 – Seria Vest. Meciul s-a desfășurat în Sala de sport „Dr. Anton Pongracz” și a durat doar 53 de minute, timp suficient pentru echipa gazdă pentru a-și asigura victoria în minim de seturi.
Echipa din Târgu Mureș este antrenată de brazilianul Milagres Paulo de Tarso, a transferat înaintea acestui sezon 9 jucătoare și are ca obiectiv promovarea în Divizia A1.
Din Seria Vest a Diviziei A2 la volei feminin fac parte 6 echipe: Politehnica Timișoara, Corona Brașov, CSU Oradea, CSU Medicina Tg. Mureș, Provolei Arad și CSM Sighetu Marmației. În Seria Est din eșalonul secund vor juca: CSM Constanța, CSU Hygienum Galați, CSM București, CSM Focșani, Sport Plus Brăila și CTF Mihai I București.
(Credit foto: doarvolei.ro / Gheorghe Grozav)