Detalii

CSM Știința Baia Mare și-a făcut datoria în ultima etapă a sezonului regulat din SuperLiga României la rugby și a administrat o înfrângere usturătoare echipei Tomitanii Constanța, scor 55-12. O dată cu această victorie, băimărenii și-au asigurat și avantajul terenului propriu în semifinala ce o vor disputa cel mai probabil împotriva bucureștenilor de la Dinamo.

SuperLiga și-a desemnat astăzi primele două semifinaliste ale campionatului. Steaua București a încheiat sezonul regulat pe prima poziție după ce a „zdrobit” Universitatea Cluj cu 10-82. CSM Știința Baia Mare i-a urmat exemplul și a trecut de Tomitanii Constanța cu scorul de 55-12 (38-5). Cele două învingătoare se califică astfel direct în semifinale și vor găzdui meciurile pe propriul teren.

Ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un baraj de calificare în semifinale, locul 3 cu locul 6 și locul 4 cu locul 5, partidele disputându-se pe terenul echipei mai bine clasate. Grație punctelor cumulate până acum în clasament, atât Timișoara, cât și Dinamo vor disputa meciul de baraj pe teren propriu. Dinamo a reușit să învingă astăzi pe terenul timișorenilor cu scorul cu 28-7 (19-0).

„Câinii” termină astfel sezonul regulat pe locul 3 (cu 30 de puncte), urmând să întâlnească în barajul pentru calificarea în semifinale pe ACS Tomitanii, ocupanta locului 6, iar gruparea timișoreană, clasată pe locul al patrulea (28 de puncte), va întâlni Universitatea Cluj, locul 5, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Cele două meciuri vor avea loc în weekendul viitor.

Cel mai probabil, favoritele își vor câștiga partidele de pe teren propriu și astfel vom avea parte de semifinalele STEAUA – TIMIȘOARA, respectiv BAIA MARE – DINAMO.

C.S.M.Știința Baia Mare – A.C.S.Tomitanii Constanța 55-12 (38-5)

SuperLiga de rugby ediția 2020-2021 – Etapa 10
Sâmbătă, 25 septembrie 2021, ora 11:00
Arena Zimbrilor din Baia Mare

Arbitrii: Mihai Văcaru (Iași), Emanuel Gorodea (Iași), Ionuț Flutur (Suceava)
Arbitrul nr 4: Eric Andreica (Baia Mare)
Observator comisar citare: Ciprian Costache (Iași)

Marcatori: Aleksandre Kalmakhelidze (1 eseu), Sikuea Taliauli (1 eseu), Constantin Pristaviță (1 eseu), Jason Tomane (1 eseu), Paul Popoaia (1 eseu), Adrian Mădălin Țala (2 eseuri), Helarius Kisting (1 eseu), Valentino Tofa (6 transformări, 1 lovitură de pedeapsă)
Cartonașe galbene: Mihai Dico (66) / Florian Ciocoiu (80)
Omul meciului: Florian Roșu (C.S.M.Știința Baia Mare)

C.S.M.Știința Baia Mare: 15.Paul Popoaia, 14.Mihai Lămboiu, 13.Jason Tomane, 12.David Feliuai, 25.Sikuea Taliauli, 10.Levi Tofa, 9.Vlăduț Bocăneț, 1.Constantin Pristaviță, 2.Ovidiu Cojocaru-cpt, 18.Revazi Dugladze, 4.Mate Dardulidze, 30.Ștefan Iancu, 6.Alexandru Alexe, 7.Florian Roșu, 8.Aleksandre Kalmakhelidze
Rezerve: 16.Mădălin Țala, 17.Mihai Dico, 3.Omar Baliashvili, 19.Silviu Grădinaru, 20.Helarius Kisting, 21.Alexandru Bucur, 22.Simon Fonua, 23.Cosmin Todoran
Antrenori: Eugen Apjok, Paul Rusu
A.C.S.Tomitanii Constanța: 15.Paul Slater Eti, 14.Tupou Hifo Vavai, 13.Vuna Kerry Cooper-cpt, 12.Cardiff Vaega, 11.Laurențiu Pocovnicu, 10.Dragoș Burlacu, 9.Tommaso Pozzobon, 1.Constantine James Rober, 2.Ciocoiu Florian, 3.Ciprian Lucaci, 4.Vlăduț Alin Burduja, 5.Thomas Cronan Gleeson, 6.William Nepote, 7.Giorgio Perini, 8.Jack Edward English
Rezerve: 16.Michael Guida, 19.Andi Cristian Radu, 20.Tiberiu Oțelea, 21.Artur Cojoc, 23.Cristian Sofian Cojocaru,
Antrenor: Massey Tuhakaraina

(Credit foto: Raluca Terpe)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here