România va participa în perioada 21-28 ianuarie 2023 la ediția a XVI-a a Festivalului Olimpic al Tineretului European la sporturi de iarnă, competiție care va fi organizată în Regiunea Friuli-Venezia Giulia din Italia.
Printre cei 18 sportivi din țara noastră se află și trei componente de la Clubul Sportiv Școlar Baia Mare, sportivele Andreea Șchiop (biatlon), Maria Toma (schi fond) și Jennifer Nagy Remetean (schi alpin), plus antrenorul Sebastian Selejan (schi alpin).
La ediția 2023 a FOTE de iarnă vor participa sportivi cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani din 47 de țări. România va concura la 8 din cele 14 discipline de concurs: biatlon, patinaj artistic, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi alpinism, schi fond, short track și snowboarding.
(Credit foto: twitter.com/FISCrossCountry)