Cel mai bun jucător al echipei Știința Explorări Baia Mare în ediția 2023/2024, Daniel Alejandro Ramirez Pita (24 de ani), va juca în sezonul viitor pentru SCM Zalău, echipă care va reprezenta țara noastră în Cupa CEV Challenge Cup.
Trăgătorul universalul cubanez a venit la echipa băimăreană anul trecut de la Dinamo București și pleacă după un sezon petrecut sub comanda antrenorului Marius Botea.
Știința Explorări s-a clasat pe locul 9 în ediția 2023/2024 din Divizia A1, în timp de SCM Zalău a ocupat locul 5 în clasamentul final, poziție care i-a asigurat echipei sălăjene participarea în cupele europene.
Cubanezul Ramirez Pita a fost principalul realizator de puncte pentru Explorări în campionatul recent încheiat, fiind pe locul 4 în topul jucătorilor din Divizia A1 pe postul său. El va fi antrenat sezonul viitor la Zalău de argentinianul Cristian Imhoff, care a pregătit în acest an echipa CSM Constanța, iar în ediția 2018/2019 a jucat pentru Știința Explorări Baia Mare.
(Credit foto: pagina Stiinta Explorari Baia Mare)