Detalii

Handbalistele de la CS Minaur Baia Mare se află zilele acestea la Bistrița pentru meciurile din cadrul optimilor și a sferturilor de finală ale Cupei României, ediția 2020-2021. În primul meci al competiției, formația antrenată de Raul Fotonea a reușit să învingă CSM Slatina cu 28-25 și va juca în turul următor împotriva celor de la Rapid București.

Debut cu succes pentru antrenorii Raul Fotonea și Daniel Apostu pe banca echipei Minaur Baia Mare. La primul meci oficial alături de noul staff tehnic, băimărencele au reușit să se impună în optimile Cupei României cu 28-25 împotriva oltencelor de la CSM Slatina.

Partida a fost una extrem de echilibrată, ambele echipe trecând pe rând la conducerea jocului. Aleksandra Zych (Minaur) și Luciana Popescu (Slatina) se remarcă în prima repriză, nici una dintre formații nereușind să se desprindă la mai mult de două goluri, intrându-se la vestiare cu scorul de 14-13 pentru maramureșence.

Partea a doua o găsește pe CSM Slatina la conducerea jocului în cea mai mare parte a timpului. Minaur revine în față în minutul 53, Ana Maria Tănasie și Cristina Laslo fiind principalele „guri de foc” în partea a doua. Băimărencele reușesc să se desprindă chiar la patru goluri diferență (28-24, min. 59). Adina Cârligeanu punctează pentru ultima oară în meci, iar scorul final este 28-25 pentru vicecampioana României.

Pentru Baia Mare urmează mâine de la ora 10:00 o partidă extrem de complicată, împotriva bucureștencelor de la Rapid, formație care s-a întărit serios în această vară. Meciul contând pentru sferturile de finală va fi transmis în direct de postul de televiziune TVR 1.

CS Minaur Baia Mare – CSM Slatina 28-25 (14-13)

  • 24.08.2021, ora 10:10 – Sala Polivalentă din Bistrița
  • Arbitri: Marina Agliceriu (Ploiești) și Mirabela Turdean (Târgu Mureș)
  • Aruncări de la 7m: 3-4 (transformate 2-4; a ratat Laslo). Minute de eliminare: 8-6
  • Marcatoare CS Minaur: Ana Maria Tănasie 6 goluri, Cristina Laslo 6, Andreea Popa 4,  Yaroslava Burlachenko 3, Aleksandra Zych 3, Asuka Fujita 2, Anca Polocoșer 2, Angela Cioca 1, Oana Borș 1
  • Marcatoare CSM Slatina: Chitacu 5, Cârligeanu 4, Livrinikj 4, Popescu 4, Necula 3, Ostase 3, Olaru 2
Turul 1 – marți, 24 august, la Bistrița
  • 10.10 (Sala Polivalentă): CS Minaur Baia Mare – CSM Slatina 28-25
  • 12.50 (Sala LPS): Dacia Mioveni – Gloria Buzău
  • 12.50 (Sala Polivalentă): Măgura Cisnădie – Dunărea Brăila
  • 15.30 (Sala Polivalentă): SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova (TVR 2)
  • 15.30 (Sala LPS): HC Zalău – CSU Cluj-Napoca
  • 18.00 (Sala Polivalentă): CSM București – Gloria Bistrița (TVR 1)
  • 18.10 (Sala LPS): CSM Deva – Știința București
Turul 2 – miercuri, 25 august, la Bistrița
  • 10.00: Rapid – Baia Mare (TVR 1)
  • Deva/Știința București – Zalău/Cluj
  • Mioveni/Buzău – Vâlcea/Craiova
  • CSM București/Bistrița – Cisnădie/Brăila

(Credit foto: pagina de facebook CS Minaur Baia Mare – Alex Nicodim)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here