Detalii

Formația pregătită de Raul Fotonea debutează sâmbătă de la ora 18:00 în noul sezon al Ligii Florilor la handbal feminin. CS Minaur va juca pe terenul formației Măgura Cisnădie într-o partidă care se anunță a fi extrem de disputată. Echipa antrenată de Alexandru Weber reprezintă o „nucă tare” pe teren propriu, cedând în ultimele patru sezoane doar 12 meciuri.

Cele două formații sunt apropiate din punct de vedere al lotului și al bugetului (aprox. 1,5 mil. euro), ambele luptându-se în acest sezon pentru a prinde un loc de cupă europeană.

Baia Mare s-a impus în ambele partide din sezonul trecut (25-21 și 27-23), iar în sezonul 2019-2021 s-au înregistrat două rezultate de egalitate între cele două formații (25-25 și 26-26).

Raul Fotonea și Daniel Apostu vor avea la dispoziție întreg lotul pentru acest meci, excepție făcând Jelena Lavko, jucătoare aflată încă în recuperare medicală.

Partida va fi arbitrată de cuplul Ionuț Tudor Ifrim și Ovidiu Alex Ilisei din Piatra Neamț. Observatorul meciului va fi Vasile Pavel din Buzău.

Lotul echipei CS Măgura Cisnădie:

  • Portar: Kira Trusova, Renata Arruda, Andreea Ilie
  • Extremă stânga: Dijana Radojevic, Dana Abed Kader, Bianca Marin
  • Inter stânga: Valentina Panici, Reka Tamaș, Yuliya Garyaeva
  • Centru: Andreea Ianași, Valentina Blazevic
  • Inter dreapta: Marina Dmitrovic, Elena Gjeorgjievska
  • Extremă dreapta: Daniela Necula, Marilena Burghel-Neagu
  • Pivot: Timea Tătar, Raluca Băcăoanu

Programul etapei I din Liga Florilor, ediție 2021-2022:

  • HC Dunărea Brăila – HC Zalău: 22-18 (9-11)
  • SCM Gloria Buzău – Gloria Bistrița (vineri, ora 18.00). Arbitri: Ionuț Barbu – Gabriel Badiu (Cluj-Napoca). Obs. Gheorghe Bejinariu (Pitești)
  • CSM București – CSU Știința București (vineri, 18.30, TVR 1). Arbitri: Marian Babău – Alexandru Roibu (Ploiești). Obs. Anamaria Stoia (București)
  •  CSM Slatina – CS Dacia Mioveni (sâmbătă, 11.00). Arbitri: Dorel Gurbină – Emilian Stanciu (Reșița). Obs. I. Barbu (București)
  • SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova (sâmbătă, 18.00). Arbitri: Adrian Moldovan – Alin Gherman (Baia Mare). Obs. Ioan Șerbu (București)
  • CSM Deva – Rapid București (sâmbătă, 18.00). Arbitri: Cristina Năstase (București) – Simona Stancu (Buzău). Obs. Marius Barcan (Craiova)
  • Măgura Cisnădie – CS Minaur Baia Mare (sâmbătă, 18.00). Arbitri: Ionuț Tudor Ifrim – Ovidiu Alex Ilisei (Piatra Neamț). Obs. Vasile Pavel (Buzău)

(Credit foto: pagina de facebook CS Minaur Baia Mare – Alex Nicodim)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here