Detalii

Primul eșalon valoric al rugby-ului românesc, SuperLiga, ar trebui să înceapă luna viitoare însă Federația Română de Rugby nu a găsit până acum decât patru echipe interesate să participe în această competiție: CSM Știința Baia Mare, Steaua, Dinamo și SCM Timișoara. Pentru ca să salveze întrecerea internă, Alin Petrache (președintele FR Rugby) vrea să comaseze SuperLiga și Divizia Națională (eșalonul al doilea valoric) într-o singură competiție.

Dacă echipa națională de rugby încă se află la un nivel acceptabil, competițiile interne sunt extrem de sărace în ce privește numărul de echipe participante. Practic în acest moment există doar 4 echipe care pot face față în SuperLigă: CSM Știința Baia Mare, SCM Timișoara, Steaua și Dinamo. Celelalte două grupări care au participat sezonul trecut nu s-au mai înscris, Tomitanii Constanța s-a desființat, iar Universitatea Cluj nu ar mai vrea să fie “ciuca bătăilor” și preferă să joace în Divizia Națională. Nici câștigătoarea eșalonului secund, Știința Petroșani, nu vrea să joace în SuperLigă, în primul rând din motive financiare, dar și pentru că nu își permite să alinieze o echipă competitivă pentru a juca în elită.

Conform Prosport, președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a convocat joi, 24 martie 2022, reprezentanții grupărilor rugbystice din țară pentru a salva sportul cu balonul oval din țara noastră.

„Având in vedere faptul că doar patru cluburi şi-au manifestat în acest moment intenția de a participa în SuperLigă, calendarul competițional creionat pentru un astfel de format ajunge să nu își mai atingă scopul, numărul partidelor oficiale fiind mic, cu efecte negative asupra jucătorilor şi cluburilor deopotrivă. Tocmai de aceea, suntem nevoiți să comasăm SuperLiga și Divizia Națională de Seniori într-o singură competiție, ale cărei standarde să ajute echipele din cel de-al doilea eșalon valoric să progreseze, oferind în același timp primelor clasate oportunitatea de a-şi testa componenții în suficient de multe întâlniri. (…) Denumirea noii competiții va fi Liga Națională de Rugby.

În acest sens,vă invităm joi, 24.03.2022, ora în sala de sedințe amplasată în incinta Stadionului Național de Rugby ”Arcul de Triumf” la sedința Biroului Federal, în care va fi supus aprobării noul format competițional.

Participarea dumneavoastră la această ședință, având în vedere scopul nostru comun de a asigura binele și viitorul rugbyului românesc, este esențială, așa că vă rugăm să ne fiți alături în formulă completă pentru a putea lua o decizie unanimă” – se menționează în textul convocatorului pentru Biroul Federal din 24 martie..

Râmâne de văzut câte din cele 9 echipe care au terminat campionatul în ediția de anul trecut a Diviziei Naționale vor accepta propunerea de a juca în noua Ligă Națională de Seniori.

Clasamentul Diviziei Naționale (ediția 2021): 1. Știința Petroșani, 2. CS Năvodari, 3. RC Bârlad, 4. CSM Galați, 5. RC Grivița București, 6. RC Gura Humorului, 7. CSM Bucovina Suceava, 8. CSUAV Arad, 9. CSU Alba Iulia.

(Credit foto: facebook.com/rugbyromania)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here