În acest weekend a debutat ediția 2022/2023 a Ligii 1 la fotbal feminin. ACS Fotbal Feminin Baia Mare a jucat în epilogul etapei, în deplasare cu AFC Universitatea Galați, echipa considerată drept principala favorită la retrogradare în acest sezon. „Domnițele Râului” nu au mai repetat evoluțiile foarte bune din întâlnirile directe precedente (3 victorii din 3 în campionatul trecut) și au remizat, scor 1-1.
În pofida unei dominări destul de autoritare din partea formației oaspete, s-a intrat la vestiare doar cu 0-0. Gălățencele dau lovitura pe Stadionul Siderurgistul în minutul 81 și deschid scorul, contrar cursului jocului. Bucuria a ținut doar două minute pentru că ACS Baia Mare a restabilit egalitatea, 1-1 fiind și scorul final.
Pentru Baia Mare urmează o partidă de foc pe teren propriu, împotriva campioanei României, Universitatea Olimpia Cluj.
AFC Universitatea Galati – ACS Fotbal Feminin Baia Mare 1-1 (0-0)
Liga 1 Feminin – etapa I, 28.08.2022, ora 11:00
Stadion Siderurgistul – Galați
Arbitru: Negară Răzvan – Vaslui / Asistenți: Vițelaru Cosmin (Vaslui)
Rezultatele primei etape din Liga 1 – Feminin:
Vineri, 26 august, ora 11:00
- AS CS Carmen Bucureşti 1937 – ACS Banat Girls 5-1
Sâmbătă, 27 august
Ora 11:00
- AS FC Universitatea Cluj – ACS Ladies Târgu Mureș 7-0
- AFC Fair Play Joc Cinstit București – ACS Vasas Femina FC Odorheiu Secuiesc 1-4
- AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – CSM Alexandria 3-2
Ora 18:00
- Politehnica Timișoara – ACS Piroș Security Protect Arad 11-0
Duminică, 28 august, ora 11:00
- AFC Universitatea Galați – ACS Fotbal Feminin Baia Mare 1-1
Clasament Liga 1 Feminin
(Credit foto: pagina Asociația Clubul Sportiv „Fotbal Feminin Baia Mare”)