În perioada 25-27 iunie s-a desfășurat ediția a V-a a turneului „Baia Mare Beach Handball Challenge” pe arena amenajată în Centrul Vechi din „capitala” Maramureșului. Au participat 6 echipe în competiția masculină și 4 echipe la feminin.
Turneul s-a desfășurat pentru prima dată sub forma unui turneu open la care au participat jucători de orice vârstă. Printre componenții echipelor s-au aflat și nume consacrate din handbalul indoor, dintre care îi amintim pe Călin Căbuț și Robert Nagy (CS Minaur Baia Mare), Erik Pop – produs al Academiei de handbal Minaur (a jucat sezonul acesta la CSM Făgăraș), Dan Vasile (Dobrogea Sud Constanța) și Răzvan Apostu (“U” Cluj Napoca).
Turneul masculin a fost câștigat de Dr. Brown’s, care a învins în finală echipa Braveții cu 2-0, în timp ce finala mică a fost câștigată de HC Illusion, scor 2-1, cu Golden Boys Merasport.
Clasament final – Masculin
- Dr. Brown’s
- Braveții
- HC Illusion
- Golden Boys Merasport
- CS Inoan
- CAN-DELA
Competiția feminină a fost câștigată de Pink Panters, care a învins în finală echipa M Powers la shoout-out-uri (scor 2-1).
Clasament final – Feminin
- Pink Panters
- M Power
- CS Marta U18
- CS Inoan
(Credit foto: facebook.com/BaiaMareBeachHandball)