Detalii

CS Minaur Baia Mare a învins în etapa a III-a din Liga Florilor Mol cu 26-25 (9-11) pe CSM Corona Brașov, revelația acestui start de sezon, după un joc extrem de echilibrat, în care s-au evidențiat în mod deosebit portarii celor două echipe, slovena Amra Pandžić (18 intervenții salvatoare) și croata Anica Gudelj (16 mingi apărate).
Eroina meciului a fost Amra Pandžić, care a asigurat victoria băimărencelor în ultima secundă după ce a apărat cu piciorul aruncarea expediată de Matea Pletikosić și a terminat cu un procentaj foarte bun al mingilor apărate, 42 %!

După ce au obținut două victorii în primele două etape, 29-25 la București cu Rapid și 30-29 acasă cu CSU Știința București, brașovencele au venit în Maramureș hotărâte să își treacă în cont încă 3 puncte. Formația antrenată de Alin Bondar și Răzvan Udriștioiu (doi foști jucători ai echipei Minaur) a profitat de eficiența foarte slabă a gazdelor în prima repriză și a condus la pauză cu 9-11.

Băimărencele au ieșit mult mai motivate de la vestiare și au preluat conducerea în minutul 45, scor 18-17, după ce trio-ul Spugnini – Tănasie – Lundbäck a început să perforeze constant poarta adversă. Pe fondul unui joc bun în apărare și a intervențiilor salvatoare ale Amrei Pandžić gazdele se desprind la trei goluri cu 5 minute înainte de final: 24-21 (55’).

Corona nu cedează și egalează la 24. Apoi egalitatea persistă la 25. Minaur obține o aruncare de la 7 metri în minutul 59, care este transformată de suedeza Amelia Lundbäck (26-25). Pletikosić greșește în atac, însă cu 15 secunde înainte de final aruncarea Oanei Borș este apărată de Anica Gudelj. Brașovencele revin în ofensivă însă Pletikosic mai ratează două aruncări: prima este bocată de Spugnini, iar a doua este apărată miraculos de portarul Pandžić în ultima secundă!

CS Minaur Baia Mare – CSM Corona Brașov 26-25 (9-11)
Sala sporturilor “Lascăr Pană” – cca. 1000 de spectatori.
Arbitri: Cristina Lovin (București) și Simona Stancu (Buzău).
Observator FRH: Adrian Nacu (Târgu Mureș).

CS Mianur: Amra Pandžić (18 intervenții bune), Cristina Mihiș – Ana Maria Tănasie 7, Alba Chiara Spugnini Santome 7, Amelie Lundbäck 5 (2 din 7m), Katarina Pavlović 3, Oana Borș 2, Anca Mițicuș 1, Sanja Vujović 1, Eva Kerekes, Luciana Popescu, Maria Gomes da Costa, Amalia Terciu. Nu au jucat: Amalia Coman, Aleksandra Vukajlović, Andreea Țîrle. Antrenori: Andrei Popescu și Daniel Apostu.

Corona Brașov: Anica Gudelj (16 intervenții bune, inclusiv 2 aruncări de la 7m), Elena Munteanu – Alisia Boiciuc 5, Matea Pletikosić 4 (2 din 7m), Oana Cîrstea 3, Raissa Marin 3 (unul din 7m), Ștefania Lazăr 2, Bobana Klikovač 2, Elena Voica 1, Gabriela Dumitrașcu 1, Laura Lasm 1, Patricia Moraru 1, Azenaide Carlos 1, Ana Maria Berbece 1, Ana Maria Văcariu, Macarena Gandulfo. Antrenori: Alin Bondar, Răzvan Udriștioiu și Gică Anton.

Aruncări de la 7 metri: 4-3 (transfomate: 2-3; au ratat: Tănasie, Pavlovic).
Minute de eliminare: 8-6 (Marin 4’, Mițicuș 2’, Pavlović 2’ / Dumitrașcu 2’, Lazăr 2’, Carlos 2’).

(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare – Ovidiu Dragomir)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here