Detalii

Minaur Baia Mare a reușit să revină în cel de-al doilea eșalon fotbalistic după o pauză de șase ani. Minerii au câștigat barajul jucat în compania Corvinului Hunedoara, iar în sezonul 2022/2023 al Ligii a 2-a vor urma să întâlnească câteva formații istorice. Dinamo București, CSA Steaua București, Oțelul Galați, FC Brașov sau Politehnica Iași sunt doar câteva dintre numele tari ce ar putea ajunge pe Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare.

Atmosferă incendiară la meciurile echipei CSA Steaua

Noul sezon de Liga 2 va începe în data de 6 august, însă în acest moment e aproape imposibil de spus cu exactitate care vor fi echipele care vor lua startul în campionat.

Situația retrogradatelor din Liga 1 e complicată și în cazul neînscrierii lor vor rămâne locuri vacante. Unele dintre retrogradatele din Liga 2 sunt și ele într-o situație grea și nici măcar nu și-au depus dosarul pentru obținerea certificării, cazul Astrei, de exemplu, sau altele nu mai vor să continue la acest nivel. Gaz Metan Mediaș si Academica Clinceni au dat semnale că nu se vor înscrie în sezonul 2022/2023 al Ligii a 2-a, dar până la anunțuri oficiale rămâne să așteptăm.

Dinamo București a retrogradat după 74 de ani

Politehnica Timișoara este un alt club de mare tradiție ce ar putea lua parte în viitorul sezon de Liga 2, în contextul în care unele cluburi nu vor putea să se înscrie în campionat. „Alb-violeții” au retrogradat oficial în Liga 3 în urma barajului pierdut împotriva celor de la FC Brașov, ceea ce înseamnă că bănățenii ar fi primii care ar beneficia de invitația de participare în eșalonul secund.

Cum noul sezon de Liga 2 se anunță a fi unul care se va desfășura în proporție de 90 la sută cum a fost cel recent încheiat, singura diferență urmând a fi faptul că și în play-out se vor juca meciuri tur – retur, în campionat trebuie să participe, astfel, 20 de cluburi.

(info: liga 2.prosport.ro)

În acest moment Liga 2 ar trebui să fie formată din următoarele echipe:

Gaz Metan Mediaș
Academica Clinceni
Dinamo București
CSA Steaua București
Concordia Chiajna
Unirea Slobozia
FK Miercurea Ciuc
FC Buzău
Unirea Dej
CS Comunal Șelimbăr
Metaloglobus București
Politehnica Iași
Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Ripensia Timișoara
FC Brașov
CSC Dumbrăvița
CSM Slatina
Oțelul Galați
Progresul Spartac
Minaur Baia Mare

Rămâne să urmărim evoluția situației și să vă ținem la curent în ceea ce privește componența finală a Ligii a 2-a.

(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare – fotbal)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here