Detalii

Conducătorii echipei de fotbal Minaur Baia Mare (locul 2 în Seria 10 din Liga 3) au renunțat la serviciile antrenorului Marius Popescu după doar 3 luni și în cel mai scurt timp va fi anunțat numele celui care îl va înlocui.
Favorit să preia postul de antrenor principal este Constantin Schumacher, care a pregătit în acest sezon echipa CSC 1599 Șelimbăr (locul 19 în Liga 2), de unde a fost demis în luna noiembrie 2024.

Marius Popescu a venit la Minaur la început de octombrie 2024, după ce în primele cinci etape echipa a fost conducă de Francisc Dican (etapa 1 și 2) și Romulus Buia (etapele 3, 4 și 5). Bilanțul lui M. Popescu în cele 10 meciuri în care s-a aflat la cârma “galben-albaștrilor” este următorul: 6 victorii, 3 remize, 1 înfrângere, golaveraj 21-12, 21 de puncte obținute.

Plecarea lui Popescu a fost anticipată de mulți încă din luna decembrie 2024. Faptul că acesta nu a fost prezent la reunirea lotului de jucători în data de 15 ianuarie 2025 a confirmat bănuielile și era foarte clar că acesta va părăsi gruparea băimăreană. Rămânea doar ca acesta să își negocieze condițiile acordului de reziliere al contractului cu conducătorii secției de fotbal de la Minaur.

(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare – Fotbal)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here