Detalii

CS Minaur Baia Mare a ajuns pe locul 6 în Liga Florilor după ce a suferit a treia înfrângere consecutivă, 29-23 (13-10), în deplasare cu SCM U Craiova, în etapa a XXII-a.
Înaintea acestei serii de trei eșecuri băimărencele erau pe locul 2 în clasament (!) și aveau cinci rezultate pozitive în returul campionatului.
Degringolada de la Minaur a venit exact după spectaculoasa conferință de presă în care se cerea echipei feminine de handbal să evite participarea în cupele europene. Practic, din acel moment Minaur și-a trecut în cont trei înfrângeri în campionat și una în Cupa României.

În meciul de la Craiova, gazdele au condus la pauză cu 13-10 dar băimărencele au egalat în minutul 34 (13-13). După ce au beneficiat de 4 aruncări de la 7 metri în repriza secundă (iar băimărencele de niciuna) oltencele s-au desprins la 5 goluri diferență în minutul 52 (scor 26-21). Minaur a înscris apoi prin Ianăși și … Dumanska (gol în poarta goală). S-a făcut 26-23 (55’) și soarta meciului încă nu era decisă.

În ultimele 5 minute jucătoarele băimărene au comis trei greșeli tehnice, care s-au concretizat prin 3 goluri marcate pe contraatac de gazde, în urma cărora s-a stabilit rezultatul final: 29-23.

SCM U Craiova – CS Minaur Baia Mare 29-23 (13-10)
Sala Polivalentă din Craiova – aprox. 400 de spectatori.
Arbitri: Ioan Barbu și Gabriel Badiu (Cluj Napoca).
Observator FRH: Marian Mărgărit (Ploiești).

SCM U Craiova: Darly Zoqbi De Paula (10 intervenții bune), Jovana Risović (a apărat două aruncări de la 7 m) – Valentina Blažević 8 goluri (6 din aruncări de la 7 m), Asli Iskit Caliskan 7, Dijana Mugoša 4, Zeljka Nikolić 4, Claudia Pașcan 3, Francielle Gomes Da Rocha 2 (2), Teodora Popescu 1, Camila Mičijević, Ruth Francisco Joao, Katarina Bojičić, Nicoleta Tudorică, Mozes Orsolya, Andreea Mihart, Katarina Dzaferović. Antrenori: Ovidiu Mihăilă și Florentina Stanciu.

Minaur: Yuliya Dumanska (12 int. / a marcat 1 gol), Cristina Mihiș – Maria Gomes 3 goluri, Magda Cazanga 3, Aleksandra Vukajlović 3, Jessica Quintino 3, Teodora Damian 2, Papp Nikoletta 2, Fie Woller 2, Alba Spugnini 2, Andreea Ianăși 1, Andrijana Tatar 1, Luciana Popescu, Amelia Lundbäck. Nu au jucat: Emilia Galinska și Denisa Romaniuc. Antrenori: Andrei Popescu, Raul Fotonea și Daniel Apostu.

Aruncări de la 7 metri: 9-2 (transformate 8-0, au ratat Gomes Da Rocha / Quintino, Lundbäck).
Minute de eliminare: 12-12 (În minutul 27, Papp Nikoletta a fost sancționată cu cartonaș roșu).

În ultimele patru etape Minaur va juca, în ordine, cu CSM București (acasă, în 30 aprilie, de la ora 15), cu HC Zalău și SCM Rm. Vâlcea (ambele în deplasare) și cu HC Dunărea Brăila (acasă, în 18 mai).

 

 

 

 

 

 

 


(Credit foto: pagina Sportul Doljean)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here