Detalii

Știința Explorări Baia Mare a învins CS Rapid București în cadrul etapei 21 a Diviziei A1 la volei masculin. Gazdele și-au respectat statutul de favorită certă în disputa cu „giuleștenii” și s-au impus cu scorul general de 3-0 (19, 14, 20). Pentru băimăreni urmează deplasarea de la Craiova din ultima etapă a sezonului regulat, urmând să evolueze ulterior în faza a II-a a campionatului, în play-off-ul pentru locurile 5-8.

Explorări Baia Mare și-a stabilit poziția finală în clasamentul sezonului regulat în urma victoriei de astăzi, împotriva echipei Rapid București. Băimărenii se vor clasa pe locul 7 indiferent de rezultatul ultimei partide de la Craiova (5 martie, ora 17:00) și vor juca în cadrul play-off-ului pentru locurile 5-8.

Cu excepția a două necunoscute, cunoaștem componența celor trei grupe din faza a doua a campionatului.

  • Arcada Galați, Steaua București, SCM Craiova și Dinamo București se vor lupta pentru locurile 1-4
  • Olimpia Titanii București, SCM Zalău, Explorări Baia Mare și câștigătoarea meciului dintre Știința București și Unirea Dej vor evolua în play-off-ul pentru locurile 5-8
  • Rapid București, U Cluj, Timișoara și pierzătoarea meciului dintre Știința București și Unirea Dej se vor lupa pentru salvarea de la retrogradare (locurile 9-12)
Știința Explorări Baia Mare – Rapid București 3-0 (25-19, 25-14, 25-20)
02.03.2022, ora 16:00 – Sala Polivalentă Lascăr Pană, Baia Mare
Arbitri: Paul Szabo (Oradea) și Marius Șanta (Cluj-Napoca)
Observator FRV: Vasile Dușa (Zalău)

Explorări: Taboada 2p, Aldea 8p (un blocaj, 2 ași), Klochko 10p (2p), S. Dragomir 10p (2 blocaje, un as), Moreira 14 p (6 blocaje), Cheaga 9p (un blocaj), Crișan (libero). Au mai jucat: Catrina 1p (blocaj), Tarța, Silvășan-Pașca, Săvoiu (libero). Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

Rapid: Marinca 1p, Bratosin 6p, Baziliuc-Iordache 8p, Al. Dragomir 1p (blocaj), M. Preda 3p (un blocaj), Dediulescu 3p (un as), Tofan (libero). Au mai jucat Farcaș 10p (un as), M. Dumitru 3p (un blocaj). Antrenor: Aurel Ioniță.

Rezultate etapa 21:

Dinamo București – Timișoara 3-0
Explorări Baia Mare – Rapid București 3-0
U Cluj – SCM Zalău 0-3
Unirea Dej – SCM Craiova 1-3
Steaua București – Olimpia Titanii București 3-2
Arcada Galați – Știința București (03.03.2022 – 18:00)

Clasament Divizia A1:

(Credit foto: pagina Baia Mare Urban Sports)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here