Detalii

Minaur Baia Mare s-a impus categoric în partida cu grecii de la PAOK Salonic, în cadrul optimilor de finală ale EHF European Cup. Băimărenii au câștigat cu 32-21 în urma unui joc dominat de la un capăt la altul, iar calificarea pare acontată. Căbuț, Cip și Nagy au excelat în faza de atac, în timp ce Anton Terekhov a făcut un nou meci excepțional în poarta gazdelor. Returul se va disputa săptămâna viitoare la Salonic, sâmbătă de la ora 16:00.

Handbaliștii pregătiți de Alexandru Sabou și-au surclasat oponenții de la PAOK Salonic încă din startul partidei, încrederea oferită de paradele „Sfântului Anton” Terekhov propulsând echipa spre o nouă prestație de zile mari. Tomas Cip a profitat de aproape fiecare ocazie oferită de pe extremă, în timp ce Călin Căbuț a confirmat și astăzi că se află într-o formă senzațională (9 goluri marcate).

Soarta calificării pare pecetluită, diferența de valoare dintre cele două formații fiind mai mult decât evidentă. Suporterii se vor reîntâni cu echipa miercuri, de la ora 15:30, atunci când la Baia Mare se deplasează rivalii de la Dobrogea Sud Constanța.

CS Minaur Baia Mare – AK PAOK Salonic: 32-21 (17-10)
  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 650 spectatori
  • Arbitri: Svetoslav Yovchev și Zvezdelin Yovchev (Bulgaria). Delegat EHF: Peter Dvorsky (Slovacia)
  • Aruncări de la 7m: 5-2 (transformate: 3-1; au ratat: Csepreghi, Căbuț / Seirekidis). Minute de eliminare: 6-8
  • CS Minaur: Anton Terekhov (17 intervenții, a apărat și un 7m), Barna Buzogany – Călin Căbuț 9 (2 din 7m), Tomas Cip 5, Robert Nagy 4, Andrei Buzle 3, Daniel Bera 3, Stevan Vujovic 2, Ștefan Huta 2, Milan Kotrc 2, Tudor Buguleț 1, Alexandru Csepreghi 1 (din 7m), Gabriel Massuca Teca, Mihai Bușecan, Erik Pop, Anderson Mollino da Silva. Antrenor: Alexandru Sabou
  • PAOK Salonic: Georgios Barmpas, Viktor Gigov (10 intervenții, a apărat și 2 de 7m) – Luka Stojanovic 7 (unul din 7m), Vasileios Kavousanakis 3, Eleftherios Seirekidis 3, Nikolaos Tzortzinis 2, Anastasios Tsamouridis 1, Athanasios Papazoglou 1, Bogdan Meduric 1, Petros Vafeidis 1, Dimitros Triantafyllidis 1, Fotios Misaildis 1, Nikolaos Nikolaidis, Alexander Apostolou, Aristeldis Manoloudis, Vasileios Gioranidis. Oficialii echipei: Dimitrios Chasekidis, Panagiotis Gousios, Dimitrios Pelekidis, Vassilis Skandalis

Rezultate complete optimi:

AHC Potaissa Turda (România) – Alingsas IF (Suedia) 31-30
Handball Esch (Luxemburg) – Talent tim Plzenskeho kraje (Cehia) 30-34
Drammen HK (Norvegia) – SKIF Krasnodar (Rusia) 37-23
CS Minaur Baia Mare (România) – AC PAOK Salonic (Grecia) 32-21
HCB Karvina (Cehia) – Suhr Aarau (Elveția) 23-27
Naerbo IL (Norvegia) – CSM Focșani (România): 39-26
SGAU Saratov (Rusia) – HC Victor (Rusia): 27-30
IFK Skovde (Suedia) – SKA Minsk (Belarus) 13.02.2022

(Credit foto: pagina Minaur Baia Mare – OVI Dragomir)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here