La finalul săptămânii trecute s-au desfășurat ultimele meciuri din sezonul 2022-2023 în Campionatul național de rugby la categoria Under 16. CSȘ Bârlad a dominat autoritar competiția și a câștigat titlul național. Pe locul al doilea s-a clasat RC Junior Cluj, podiumul fiind completat cu echipa CSȘ 2 Baia Mare, antrenată de trio-ul Răzvan Popovici, Mircea Taloș, Andrei Vălenaș.
CSȘ 2 Baia Mare a câștigat 4 din cele 8 partide disputate în campionat și a totalizat 19 puncte (3 puncte bonus), cu un singur punct mai puțin decât ocupanta poziției a doua, RC Junior Cluj. Campioana din Bârlad a obținut 40 de puncte după ce a învins în toate meciurile.
Componența echipei CSȘ 2 Baia Mare: Todică Alexandru, Tîrsu Seres – Karoly Emilian, Timiș Ionuț, Ivan Bogdan, Chicet Mihai, Pop Teodor, Sandra Patrik, Bretan Cosmin, Leucian George, Cirț Daniel, Olaru Emanuel, Maroșan Patrik, Bodnar Cătălin, Petian Rareș, Pop Raul, Coman Darius, Chindriș Raul, Bonat Cătălin, Mociran Cristian, Ona Augustin, Dunca Alex.
Antrenori: Răzvan Popovici, Mircea Taloș și Andrei Valenaș.
Clasament final C.N. Under 16 (ediția 2022/2023)
1. CSȘ Bârlad – 40 puncte
2. RC Junior Cluj Napoca – 20 p
3. CSȘ 2 Baia Mare – 19 p
4. C.T. Dinicu Golescu – ACSOV Pantelimon – 17 p
5. RC Cristian – 3 p
Echipa under 17 de la CSȘ 2 Baia Mare va juca duminică 21 mai, de la ora 13, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București finala campionatului împotriva echipei C.T. Dinicu Golescu ACSOV Pantelimon. În semifinale, CSȘ 2 Baia Mare a învins cu 43-0 pe CSȘ Tecuci, iar C.T. Dinicu Golescu ACSOV Pantelimon a bătut cu 38-12 pe CSM București.
(Credit foto: rugbyromania.ro)