Detalii

Academica Recea s-a prezentat cu echipa de juniori și la cel de-al doilea meci din faza regională a Cupei României, disputat în deplasare cu Minerul Rodna. Conform așteptărilor, aceștia au pierdut la un scor astronomic, 16-2 (11-2)!

În urmă cu trei zile, maramureșenii pierduseră acasă cu 1-8 (0-4) meciul cu Știința Beltiug.
Academica Recea a reușit să se înscrie în Liga 3 sāptāmâna trecutā, după ce trustul de presă eMaramureș a plătit taxa de înscriere în campionat, însă nu s-a deplasat la Rodna cu echipa de seniori.

După ce a suferit înfrângeri usturătoare în ambele meciuri disputate în Grupa 2 din faza regională a Cupei României, echipa din Recea a părăsit competiția și se poate concentra acum pe organizarea și pregătirea echipei pentru Liga 3. În data de 19 iulie 2023 este programat meciul dintre Știința Beltiug și Minerul Rodna, care va decide echipa calificată din această grupă în finala Regiunii Nord Vest a Cupei României.

Minerul Rodna – Academica Recea 16-2 (11-2)
Stadionul „Gabana” din Rodna – cca. 100 de spectatori.
Arbitri: Narcis Bodocan – Tasnády János György, Ovidiu Ionuț Sabou (toți din Cluj Napoca).
Delegat de joc: Tiberiu Gabor (Reghin).
Au marcat: Daniel Brumă (4’, 12’, 33’), Răzvan Hazbei (8’, 27’, 34’, 38’, 66’), Valeriu Munteanu (25’, 37’, 90’), Paul Colța (29’, 50’), Călin Capră (40’), Ionuț Valea (69’), Vlad Hazbei (75’), respectiv Radu Lucinecz (32’), Vasile Buzdugan (42’).

Minerul Rodna: Cămărășan – Dodea (46’ Alexa), V. Hazbei, Saicu, Valea, Capră, V. Munteanu, Colța, Pioraș, Brumă (46’ Cozonac), Răzvan Hazbei. Antrenor: Valeriu Munteanu.

Academica Recea: Alin Aftan – M. Lazăr, Andrei Aftan, Rusu, Vașvari, Hreniuc, Lucinecz, V. Buzdugan, Citraro, Berindan, I. Buzdugan. Antrenor: Romulus Buia.

(Credit foto: pagina CS Minerul Rodna)

1 COMENTARIU

  1. Felicitari echipei Minerul Rodna pentru victoria de astazi! Si fotbalistii de la Academica Recea nu s-au lasat mai prejos, luptand pana la sfarsit pentru un rezultat bun si aratand reala pasiune. Suntem siguri ca pe masura ce Academica Recea incepe competitia de Liga 3, au abilitatea necesara pentru a lupta pentru victorie. Ne asteptam la rezultate excelente de la ei!

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here