Fostul preparator fizic de la Știința Explorări, Liviu Râpeanu, a fost numit antrenor principal al echipei de volei de masculin din Baia Mare, după ce Marius Botea a demisionat săptămâna trecută.
Liviu Râpeanu (40 de ani) va colabora în cadrul staff-ului tehnic cu antrenorii secunzi Ciprian Neamț (44 de ani) și Gheorghe Socaciu (42 de ani).
Liviu Râpeanu s-a născut la data de 28 octombrie 1984, în Ploiești, a jucat 7 ani pentru echipa băimăreană Știința Explorări, iar în ultimele două sezoane a fost preparator fizic.
În cariera sa, Râpeanu a mai evoluat la echipele Torpi Tg. Mureș, CSM Suceava, Universitatea Timișoara, Arcada Galați, „U” Cluj, Gloria Buzău și SCM Zalău.
(Credit foto: pagina Stiinta Explorari Baia Mare)




































