Detalii

Sportiva băimăreană Dea Banc, legitimată la Clubul Sportiv Școlar nr. 2 Baia Mare, s-a clasat pe locul 3 la panglică în cadrul Campionatului național de junioare II și III la gimnastică ritmică, competiție desfășurată în perioada 24-26 iunie în Sala sporturilor “Olimpia” din Ploiești. Gimnasta antrenată de Mihaela Borz Costin s-a clasat pe locul 7 la minge și pe locul 8 la individual compus și cerc.

În concursul pe echipe CSȘ 2 Baia Mare, reprezentată de Karolina Man, Alessya Popovici, Alessia Trufan și Maya Coste, a ocupat locul 7 la categoria de junioare III.

Competiția de la Ploiești a fost organizată de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică în colaborare cu Primăria Municipiului Ploieşti, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. Au participat peste 70 de sportive de la 17 cluburi din ţară.rile pe echipe.

(Credit foto: pagina Gimnastica Ritmica – CSȘ2 Baia Mare)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here