Detalii

Echipa de handbal feminin a clubului Minaur Baia Mare a fost spulberată pe teren propriu în partida jucată în compania formației SCM Râmnicu Vâlcea. Băimărencele au pierdut în ultima etapă a turului cu 24-40, într-un meci în care nu a funcționat absolut nimic. Atacul nu a fost unul eficient nici măcar în momentele de superioritate numerică, iar apărarea a „reușit” să doboare recordul de goluri primite în partida cu Rapid, campioana României (24-38). Asuka Fujita, fosta jucătoare a Minaurului, a reușit să înscrie 15 goluri din 16 aruncări.

În contextul unei forme recente bune (victorii împotriva Măgurei Cisnădie și a Zalăului) și a unei adversare epuizată după înfrângerea din Germania (31-38 vs Thuringer), partida de astăzi se anunța a fi una cel puțin echilibrată. Calculele hârtiei nu s-au regăsit însă și pe teren, acolo unde Minaur a pus în scenă o nouă prestație slabă în fața propriilor suporteri.

Partida s-a desfășurat pe același scenariu de la început până la final. O mulțime de greșeli tehnice din partea băimărencelor și cu două „porți” diametral opuse: una în care Enache și Pandzic nu au reușit să își ajute suficient apărarea răvășită și una în care Daciana Hosu și-a arătat din nou clasa.

În urma acestei înfrângeri, echipa antrenată de Raul Fotonea încheie turul campionatului pe locul 9.

Pentru Minaur Baia Mare urmează tot o partidă pe teren propriu, împotriva formației SCM Craiova. Meciul se va disputa duminică, de la ora 17:00.

Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea 24-40 (9-18)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare, 25.01.2023 – ora 17:30
Arbitri: Sebastian Mârza și Cristian Nedelea (CJ) / Observator: Remus Cojocaru (BV)
Aruncări de la 7m: 4-5 (transformate: 4-4) Minute de eliminare: 12-16 (Raluca Dăscălete a fost descalificată pentru trei eliminări)

Minaur: Enache 5 intervenții, Pandzic 3 intervenții – Tănasie 4 goluri (3 de la 7m.), Borș 4, Popa 3, Cavlovic 3, Ujkic 2, Vukajlovic 2, Alves 2, Cazanga 2, Popescu 1, Mițicuș 1 (de la 7m.)

Râmnicu Vâlcea: Fujita 15 goluri (4 de la 7m.), Hansson 8, Elghaoui 5, Glibko 5, Bucur 4, Ianăși 2, Coman 1

Rezultate etapa 13:

CSM București – SCM Gloria Buzău 37-29
Dacia Mioveni – Rapid București 31-36
CSM Galați – HC Zalău 24-24
HC Dunărea Brăila – CSM Târgu Jiu 27-23
Gloria Bistrița – Măguira Cisnădie 36-29
SCM Universitatea Craiova – CSM Slatina 28-22
CS Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea 24-40

Clasament Liga Florilor

(Credit foto: pagina SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal feminin și Ovidiu Dragomir)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here