Băieții antrenați de Ciprian Danciu s-au impus în primul meci oficial al sezonului după victoria din Cupa României împotriva echipei CSM Satu Mare. CS Minaur marchează de două ori după pauză prin Balha și Petran și se califică în turul III.
Partida se anunța una echilibrată din moment ce ambele echipe sunt încă în stagiul de pregătire, căldura mare de la ora jocului influențând considerabil ritmul jocului. Derby-ul dintre Satu Mare și Baia Mare s-a decis în repriza a doua, după ce în prima parte nu s-a petrecut nici un eveniment notabil.
Adrian Balha debochează tabela de marcaj în minutul 75 după o fază inițiată de Mircea Donca. Acesta deschide excelent jocul în partea stângă pentru Alin Văsălie, care trimite o pasă perfectă în fața porții, iar Balha îndeplinește o simplă formalitate.
Mircea Donca iese din nou la rampă în prelungirile partidei și trimite o diagonală peste toată apărarea sătmărenilor. Mingea ajunge la tânărul Marco Petran care lobează elegant portarul advers și închide tabela la 0-2.
GOLURILE BĂIMĂRENILOR:
CSM Satu Mare – CS Minaur Baia Mare: 0-2 (0-0)
- A marcat: Adrian Balha (75), Marco Petran (90+3)
- Stadionul “Olimpia – Daniel Prodan” din Satu Mare.
- Arbitri: Krisztina Szabo (Crișeni – Sălaj) – Sergiu Duma (Zalău), Lazăr Flavius Seiche (Sânmihaiu Almașului – Sălaj). Observator: Costin Dan (Zalău)
- Minaur: Alexandru Gudea – Gabriel Oiță, David Simion, Răzvan Lazări, Marius Potcoavă, Paul Oșan, Adrian Micaș, Viorel Chinde, Alin Văsălie, Denis Matei, Ciprian Stanciu
- Rezerve: Raul Băila – Antonio Lung, Marco Petran, Adrian Bura, Milian Urs, Mircea Donca, Ciprian Duruș, Adrian Balha, Valer Giurgiu
- Antrenor: Ciprian Danciu
(Credit foto: pagina de facebook CS Minaur fotbal)
(Credit video: TV1 Satu Mare)