Minaur Baia Mare s-a impus cu 4-0 în deplasarea de la Metalurgistul Cugir, partidă din cadrul semifinalelor barajului de promovare în Liga 2. Băimărenii își asigură astfel un avantaj consistent înaintea returului de sâmbătă (17:30), de pe Stadionul Viorel Mateianu. CS Hunedoara s-a impus în manșa tur de la Oradea cu 4-2 și se prefigurează o finală așteptată încă de la începutul sezonului regulat.
„Minerii” au deblocat tabela în minutul 13, după ce David Simion a scăpat de marcajul gazdelor și a înscris printr-o lovitură de cap din șase metri. Viorel Chinde dublează avantajul opt minute mai târziu cu o execuție superbă la colțul lung. Minutul 33 aduce un nou gol pentru Minaur, după ce Ricky Gheba și-a asumat responsabilitatea unui șut de la 30-35 de metri. Ivorianul marchează un adevărat „golazo” și stabilește scorul pauzei, 0-3.
Minaur decide să-și conserve energia în partea secundă, astfel că posesia mingii a aparținut până în minutul 70 celor de la Metalurgistul. Gazdele par să cedeaze fizic, iar băimărenii speculează imediat spațiile apărute în defensiva acestora. Raphael Stănescu trimite în minutul 63 puțin pe lângă poarta apărată de Raul Opric, după o intercepție personală la mijlocul terenului. Tot el duce scorul la 0-4 în minutul 75 după un șut în forță, sub transversală. Nu se mai întâmplă nimic notabil până la final, iar Baia Mare câștigă la pas manșa tur cu Metalurgistul Cugir.
VIDEO CU GOLURILE MARCATE (credit: Minaur TV)
0-1, David Simion (min. 13)
0-2, Viorel Chinde (min. 21)
0-3, Ricky Gheba (min. 33)
0-4, Raphael Stănescu (min. 75)
Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare 0-4 (0-3)
Arena CSO, Cugir / 25.05.2022, ora 18:00
Arbitri: Andrei Lucian Țiții (Șura Mică – Sibiu) – Cosmin Bojan (Târgu Mureș), George Suciu (Câmpia Turzii). Rezervă: Claudiu Ștef (Târgu Mureș)
Observatori FRF: Dan Jiga (Bistrița), Vlad Călușer (Voiniceni – Mureș)
Marcatori: DAVID SIMION 0-1 (min. 13), VIOREL CHINDE 0-2 (min. 21), RICKY GNEBA 0-3 (min. 33), RAPHAEL STĂNESCU 0-4 (min. 75).
Metalurgistul Cugir: R. Opric – Al. Rus, Fl. Vlădia, Dohotariu, Vitinha – Șaucă (cpt.), Mih. Udrea, Boldea, Nicula – Selagea, M. Lupu
Rezerve: Perjeriu – Andriuc, Cocan, Alin Șuteu, Haj, L. Contra, Păcurar, Seb. Itu, L. Itu / Antrenor: Marius Opric
Minaur Baia Mare: Băilă – Potcoavă, Mih. Lazăr, Mondragon, Dav. Simion – Jucan, Gneba, Donca (cpt.), Chinde – P. Petre, Petran
Rezerve: Breban – D. Matei, Văsălie, Tand, Gondiu, Ciocan, Raph. Stănescu, Cip. Stanciu, Duruș / Antrenor: Ciprian Danciu
(Credit foto: pagina facebook CS Minaur Baia Mare – Fotbal)