În acest weekend s-a desfășurat prima etapă din cadrul fazei a doua a campionatului din Liga 3 la fotbal. În play-off, Minaur Baia Mare a reușit să câștige cu 4-0 împotriva echipei Lotus Băile Felix, pe teren propriu. Jocul a fost unul animat, cu multe ocazii de poartă de ambele părți. Băimărenii s-au desprins încă din primele 20 de minute, grație unei duble reușite de Gheorghe Gondiu (’12, ’18). Bihorenii își crează șanse bune de a marca, dar portarul Băilă e la post, iar cei care înscriu sunt tot gazdele. Patrick Petre speculează o greșeală în defensiva gazdelor la mijlocul terenului și de la aprox. 20 de metri lobează superb portarul advers. Ciprian Stanciu închide tabela la 4-0 în minutul 79, în urma unei faze colective de toată frumusețea.
Progresul Șomcuta Mare pare că nu se regăsește după înfrângerea suferită săptămâna trecută împotriva formației CSM Satu Mare, principala contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării. Maramureșenii au pierdut cu 1-0 în deplasarea de la Șimleu Silvaniei și se îndepărtează la patru puncte de primul loc salvabil. Lucrurile nu arată foarte promițător pentru fotbaliștii pregătiți de Dănuț Sabou, întrucât jocul ofensiv suferă evident, iar sătmărenii reprezintă o cu totul altă formație pe acest final de campionat. Progresul Șomcuta Mare va juca în etapa viitoare cu CFR Cluj II, o altă echipă aflată într-o criză de formă.
Rezultate/Program Liga 3 – Seria 10
Play-Off / Locurile 1-4
Etapa 1 – 02.04.2022
Minaur Baia Mare – Lotus Băile Felix 4-0
CA Oradea – Someșul Dej 2-0
Etapa 2 – 09.04.2022
Minaur Baia Mare – CA Oradea
Lotus Băile Felix – Someșul Dej
Play-Out/ Locurile 5-10
Etapa 1 – 01-02.04.2022
CFR Cluj II – CSM Satu Mare 1-2
SCM Zalău – Luceafărul Oradea 8-0
Șimleu Silvanie – Șomcuta Mare 1-0
Etapa 2 – 09.04.2022
Lucrafărul Oradea – CSM Satu Mare
Progresul Șomcuta Mare – CFR Cluj II
SCM Zalău – Șimleu Silvaniei
(Credit foto: pagina Minaur Baia Mare fotbal)