CS Minaur Baia Mare a pierdut, cu 1-2 (0-2), meciul disputat acasă cu SCM Zalău în penultima etapă din play-off-ul Seriei a X-a din Liga 3. Băimărenii și-au asigurat deja prezența în barajul de promovare și vor juca cu ocupanta locului 2 din Seria a IX-a, Poli Timișoara sau Minerul Lupeni.
În play-out, CSM Sighetu Marmației a bătut cu 5-0 (2-0) pe Viitorul Cluj Napoca.
CS Minaur va evolua în ultima etapă din play-off (vineri 16 mai, de la ora 18), în deplasare, cu CSM Satu Mare, iar SCM Zalău joacă acasă cu Crișul Sântandrei.
Rezultatele și marcatorii din etapa a VIII-a
Play-off
CS Minaur Baia Mare – SCM Zalău 1-2 (0-2)
Marcatori: Sergiu Ciocan (77’) / Cosmin Meșter (7’), Liviu Antal (25’).
Crişul Sântandrei – CSM Olimpia Satu Mare 1-3 (0-2)
Marcatori: Casian Cîrtea (61’) / Robert Mustacă (2’), Ervin Zsiga (7’ – penalty), Alexandru Pop (56’).
Play-out
ACS Diosig – Sănătatea Cluj 0-2 (0-0)
Marcatori: Dorin Goga și Paul Ciupei.
CSM Sighetu Marmaţiei – Viitorul Cluj 5-0 (2-0)
Autorii golurilor: Leonardo Mitruscsak (26’), Alexandru Mare (35’), Alberto Brașoveanu (51’), Cristian Catrina (54’) și Razak Abdullah (77’).
Olimpia MCMXXI Satu Mare – Vulturul Mintiu Gherlii 3-1 (0-1)
Marcatori: Drummond Dwayne (76’), John Morakinnyo Oludolapo (80’), Erich Șrepler (90’+2’) / Claudiu Curea-Olar (7’).
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare – Fotbal)